O încetare a focului la nivel naţional în Siria, mediată de Rusia şi Turcia, a intrat în vigoare la miezul nopţii, fiind cea mai recentă încercare de a pune capăt conflictului ce durează de aproape şase ani, transmite Reuters, relateaza agerpres
Este primul acord de încetare a focului la care se ajunge fără implicarea SUA sau a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a anunţat că, deocamdată, toate părţile implicate în conflict par să respecte termenii armistiţiului, potrivit Reuters. Organizaţia cu sediul la Londra a informat că au mai fost câteva tiruri cu mortiere în zona oraşului Alep şi în apropiere de Damasc, dar acestea au avut loc cu puţin timp înainte ca armistiţiul să intre în vigoare.
Armistiţiul din Siria a intrat în vigoare, părţile par să îl respecte (OSDO)
Explorează subiectul
Articole Similare

850
Semnal îngrijorător pentru aliați: Marco Rubio anulează o reuniune crucială cu europenii privind războiul din Ucraina
850

44
Şefa guvernului danez: „Dorinţa lui Donald Trump de a controla Groenlanda a rămas intactă”
44

1.357
Cine ar putea prelua puterea în Ungaria? Viktor Orban vorbește de o vastă rețea: „O vom distruge!”
1.357

1.578
Cinci țări acuză: Aleksei Navalnîi a murit otrăvit / Substanța folosită, de 200 de ori mai puternică decât morfina, „victimele se sufocă în agonie”
1.578

3.777
Zelenski se revoltă împotriva americanilor, după ce a fost presat să cedeze în fața rușilor: SUA cer prea des concesii Ucrainei, nu Rusiei
3.777

3.558
Vânătoarea de oameni din Sarajevo din anii '90 - Turiști străini, inclusiv o româncă, ar fi plătit să ucidă civili: „Ziua trăgeau în civili, noaptea petreceau”
3.558

4.580
VIDEO Zelenski, ironie acidă la adresa lui Viktor Orban: "Este mai preocupat de cum să-și mărească burta decât armata" / Reacția liderului maghiar
4.580

5.428
Cazurile de cancer explodează în Uniunea Europeană: Cel puțin una dintre cauze este controversată
5.428

341
VIDEO Circa 200.000 de manifestanţi protestează împotriva autorităţilor iraniene la Munchen (poliţia germană)
341

2.449
Von der Leyen, apel ferm la München: UE să renunţe la unanimitate și să fie capabilă să se apere singură
2.449

2.162
VIDEO Marco Rubio pune sub semnul întrebării intențiile Rusiei privind sfârșitul războiului
2.162

69
Marea Britanie va desfăşura „în acest an” un grup aeronaval în Atlanticul de Nord şi în Extremul Nord
69

83
Maia Sandu, dialog la nivel înalt la München: întrevederi cu Marco Rubio și Mark Rutte
83

















Comentează