Armata israeliană a anunţat marţi că a detectat tuneluri subterane ale mişcării libaneze Hezbollah ducând dinspre Liban spre teritoriul Israelului şi a lansat o operaţiune denumită 'Scutul nordic' vizând distrugerea lor la frontieră, conform AFP şi Reuters preluată de Agerpres.
Un purtător de cuvânt al forţelor israeliene, locotenent-colonelul Jonathan Conricus, a declarat presei că aceste 'tuneluri de atac', al căror număr nu l-a specificat, nu sunt încă operaţionale şi că populaţia din nordul Israelului nu este în pericol imediat.
Potrivit acestuia, armata a stabilit o zonă militară închisă în sectorul vizat, unde şi-a întărit prezenţa, dar nu a mobilizat rezervişti. Niciun fel de dispoziţii specifice nu au fost emise către populaţia civilă israeliană, a mai spus el.
'Am lansat operaţiunea Scutul nordic pentru a descoperi şi dejuca ameninţarea tunelurilor de atac venind dinspre organizaţia teroristă Hezbollah pe sub frontiera Libanului spre Israel', a anunţat purtătorul de cuvânt citat. 'Noi considerăm activităţile Hezbollah drept un fenomen flagrant şi o încălcare clară a autorităţii israeliene", a mai spus Conricus.
Operaţiunea, conform acestuia, se va desfăşura numai pe teritoriul controlat de Israel, inclusiv în partea de nord a Înălţimilor Golan.
Armata israeliană a lansat o operațiune pentru distrugerea tunelurilor Hezbollah
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

116
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
116

21
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
21

508
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
508

1.137
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.137

1.208
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.208

91
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
91

2.612
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.612

1.758
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.758

2.151
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.151

5.225
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
5.225

1.204
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.204

1.060
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
1.060

53
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
53
















Comentează