Armata israeliană a arestat un deputat palestinian membru al mişcării Hamas, în locuinţa sa din Cisiordania, a anunţat vineri Clubul deţinuţilor palestinieni, potrivit AFP şi Agerpres.
Mohammed Abu Tir, în vârstă de 65 de ani, a fost arestat în timpul unei operaţiuni la locuinţa sa din apropiere de Ramallah, în noaptea de joi spre vineri. Arestarea a survenit la numai două luni după eliberarea lui Abu Tir după 17 luni de închisoare.
Mişcarea Hamas, care administrează Fâşia Gaza, este considerată organizaţie teroristă de către Israel, SUA şi Uniunea Europeană.
Mohammed Abu Tir face parte din cei 132 de membri ai parlamentului ales în 2006 şi dominat de Hamas. Arestarea sa aduce la 13 numărul deputaţilor palestinieni aflaţi în detenţie în Israel, conform ONG-ului palestinian Addameer.
Consiliul legislativ palestinian (parlamentul), ce reprezintă Cisiordania şi Fâşia Gaza, nu s-a mai reunit după ce Hamas a preluat total controlul asupra Fâşiei Gaza cu preţul unui cvasi-război civil cu Fatah, partidul preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas, în 2007.
Armata israeliană a arestat un deputat Hamas
București
13°C
Articole Similare

4
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
4

397
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
397

777
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
777

54
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
54

75
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
75

3.228
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.228

24
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
24

7.322
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.322

189
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
189

5.691
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.691

117
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
117

3.600
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.600

75
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
75
















Comentează