Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) în colaborare cu Institutional Investor - lider al industriei de cercetare şi analiză comparativă a companiilor - vor recunoaşte performanţa în Relaţia cu Investitorii (IR) pentru prima dată în România în cadrul Galei AR&IR din 25 noiembrie 2019, potrivit Agerpres
Investitorii instituţionali din întreaga lume, activi în piaţa de capital din România, au evaluat companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti prin intermediul platformei Extel. Folosind un sistem de punctaj de la 1 (mediu) la 5 (excelent) investitorii au evaluat emitenţii din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA) din perspectiva: cunoştinţelor de business ale echipei de IR; evoluţiei activităţii relaţiei cu investitorii faţă de anul anterior; calităţii întâlnirilor şi a evenimentelor cu investitorii (roadshow-uri); calităţii rapoartelor anuale/a informaţiilor publicate; website-ului/conferinţelor trimestriale; proactivităţii directorilor executivi.
Cu mai mult de 500 voturi a fost stabilit clasamentul pentru cel mai bun director general (CEO), cel mai bun director financiar (CFO), cea mai bună companie din perspectiva activităţii de Relaţia cu Investitorii şi cel mai bun profesionist în Relaţia cu Investitorii.
"Relaţia cu Investitorii nu reprezintă doar o profesie, ci o stare de spirit, o forţă care conduce la excelenţă în comunicarea cu investitorii. Fiecare întâlnire cu aceştia este un test al credibilităţii companiei în faţă celor care acordă încredere, resurse financiare şi timp echipei care administrează compania listată la bursă. ARIR este mândră că a făcut posibilă o astfel de colaborare pentru a promova piaţa de capital din România şi cei mai buni profesionişti ai săi", spune Daniela Şerban, preşedinte ARIR.
Amani Korayeim, director All-EMEA Sales and Product Development - II and Extel Research, susţine că evenimentul reprezintă o etapă importantă pentru tânăra asociaţie, care şi-a dovedit ambiţia şi profesionalismul. "Institutional Investor Research este încântată să fie alături de ARIR la prima sa gală anuală de premiere a celor mai buni profesionişti din Relaţia cu Investitorii şi să ofere o analiză comparativă independentă a emitenţilor din România. Evenimentul reprezintă o etapă importantă pentru tânăra asociaţia, care şi-a dovedit ambiţia şi profesionalismul. Suntem entuziaşti în ceea ce priveşte schimbarea pe care ARIR o aduce în piaţă internă", a subliniat Korayeim.
Analiza a fost realizată în perioada 11 martie - 12 aprilie 2019.
Companiile votate prin intermediul platformei Extel sunt cele care au avut întâlniri cu investitorii instituţionali, fără a se limita la cele înregistrate în platformă. Fondurile de investiţii (Fondul Proprietatea şi cele cinci Societăţi de Investiţii Financiare) nu au fost incluse în analiză. În ultimele două decenii, Extel a devenit un instrument esenţial în stabilirea unui standard privind industria prin care excelenţa şi performanţa profesioniştilor din zona de investiţii şi companii listate sunt măsurate în mod independent şi obiectiv.
ARIR este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit care a fost înfiinţată cu scopul de oferi emitenţilor actuali şi potenţiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniştilor în relaţia cu investitorii (IR) şi pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii şi în guvernanţă corporativă. A fost înfiinţată în noiembrie 2018 şi are ca membrii companii listate, companii cu potenţial de a deveni companii listate, administratori de fonduri,profesionişti în relaţia cu investitorii, precum şi consultanţi.
Membrii fondatori sunt Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management - suc. Bucureşti, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Şerban, Cosmin Răduţă şi Tony Romani, în timp ce Electrica, OMV Petrom şi Antibiotice s-au alăturat ca Membri Asociaţi şi INNOVA Project Consulting ca Membru Afiliat.
De peste 50 de ani, Institutional Investor oferă editoriale premiate pentru cei mai influenţi factori de decizie din lume în administrarea activelor şi în sectorul bancar. În martie 2018, Institutional Investor a achiziţionat compania Extel şi o integrează în divizia sa de cercetare.
ARIR decernează pentru companiile cu cele mai bune performanţe în relaţia cu investitorii
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

440
Scandal la ANAF: bunuri sechestrate, inclusiv 200 de mașini, au dispărut înainte de lansarea platformei de vânzări
440

26
Piața bursieră europeană a încheiat luna martie cu cea mai slabă performanţă din ultimii aproape şase ani
26

216
Petrolul se ieftinește pe fondul informațiilor cărora Iranul ar fi dispus să pună capăt războiului
216

260
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
260

672
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
672

1.031
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
1.031

1.840
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.840

35
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
35

77
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
77

779
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
779

97
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
97

49
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
49

25
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
25
















Comentează