Arina Sabalenka, a cincea jucătoare care a reuşit „Sunshine Double”: Sunt încă departe de a fi o legendă

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 29-03-2026 10:28

Article thumbnail

Sursă foto: Xinhoa

Nmărul 1 mondial, Arina Sabalenka, a devenit a cincea jucătoare care a reuşit „Sunshine Double”, câştigând titluri consecutive la Indian Wells şi Miami. După victoria sa împotriva lui Coco Gauff (6-2, 4-6, 6-3), ea şi-a exprimat mândria de a-şi vedea numele asociat cu această dublă mitică, afirmându-şi totodată dorinţa de a merge şi mai departe, conform news.ro.

„Scopul meu a fost întotdeauna să scriu istorie şi tocmai am reuşit. Pare incredibil. Sunt extrem de mândră. Urăsc să pierd. Urăsc sentimentul acela după o înfrângere. Nu pot dormi, visez la tenis, mă învinovăţesc pentru greşelile care m-ar fi putut costa meciul. Tocmai din cauza asta, când intru pe teren, fac tot ce pot să câştig. Motivaţia mea? Sunt încă departe de a fi o legendă. Aşa că motivaţia mea este să merg cât mai departe posibil în acest sport, să inspir următoarea generaţie, să fiu un bun exemplu, să arăt un echilibru între viaţa pe teren şi în afara lui”, a declarat Sabalenka. 

Jucătoarea din Belarus Arina Sabalenka a învins-o pe Coco Gauff în trei seturi, sâmbătă, şi a câştigat Miami Open. Este prima jucătoare după Iga Swiatek în 2022 care reuşeşte „Sunshine Double” (titluri la Indian Wells şi Miami). Acesta este al 24-lea titlu WTA la simplu din cariera sa.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri