Arhiepiscopul Bagdadului Jean Benjamin Sleiman a condamnat marţi uriaşul contract de armament americano-saudit anunţat sâmbătă, lansând un apel la deblocarea cu prioritate a fondurilor pentru reconstrucţia Irakului, transmite AFP preluat de agerpres.
"Cel care vinde arme nu poate pretinde în acelaşi timp că luptă împotriva terorismului", a declarat prelatul, citat de agenţia oficială a episcopatului austriac, Kathpress, în cursul unei vizite la Viena.
Dacă liderul religios nu a citat niciun nume, afirmaţiile sale "s-au referit clar la recentul târg american cu Arabia Saudită", a subliniat organul de presă catolic.
Washingtonul a anunţat sâmbătă, în cursul vizitei preşedintelui Donald Trump în Arabia Saudită, că a încheiat contracte militare cu Riadul în valoare de aproape 110 miliarde de dolari, prezentate ca "acordul de armament cel mai important din istoria Statelor Unite".
"Banii cheltuiţi pentru scandalosul comerţ cu arme şi război ar trebui mai repede să fie alocaţi reconstrucţiei Irakului", a declarat episcopul într-un comunicat.
Prelatul şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu întoarcerea creştinilor în zonele eliberate de sub jugul organizaţiei Stat Islamic (SI).
"Este foarte important ca creştinii să revină în nordul Irakului eliberat de sub SI. Le este însă teamă. În casele lor trăiesc acum familii musulmane. Nimeni nu ştie ce se va întâmpla după ce SI va părăsi aceste zone disputate de mai multe comunităţi", a avertizat monseniorul Jean Benjamin Sleiman.
Episcopatul irakian estimează la 250 de milioane de dolari costul reconstrucţiei satelor creştine din regiunea Mosul.
Prelatul s-a întâlnit marţi cu ministrul austriac de externe, Sebastian Kurz, preşedinte în exerciţiu al OSCE. Diplomatul austriac a afirmat pe Twitter că întâlnirea a demonstrat "clar necesitatea de a acţiona împotriva persecuţiei creştinilor şi minorităţilor religioase".
Arhiepiscopul Bagdadului critică contractul de armament americano-saudit
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

272
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
272

694
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
694

43
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
43

737
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
737

32
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
32

3.028
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.028

1.544
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.544

1.388
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.388

2.892
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.892

996
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
996

1.490
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.490

2.179
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.179

4.075
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
4.075
















Comentează