Culele sunt un simbol naţional pe cale de dispariţie şi este nevoie de mobilizarea tuturor forţelor creatoare din ţară pentru a le salva, a afirmat preşedinta Uniunii Arhitecţilor din România (UAR), Ileana Tureanu, marţi, în deschiderea simpozionului ''SOS - Culele Olteneşti!'', organizat de UAR la sediul Băncii Naţionale a României (BNR).
Tureanu a subliniat că în Anul European al Patrimoniului Construit România trebuie să militeze pentru salvarea valorilor sale culturale şi arhitecturale.
"Am venit astăzi la cea mai prestigioasă instituţie a statului nostru cu o rugăminte, cu un semnal de alarmă şi cu o speranţă de ajutor de a ne uni forţele pentru a salva un program şi o clădire care ne defineşte cultural civilizaţia românească. În anul nu doar al Marii Uniri, dar şi în Anul European al Patrimoniului Construit, România trebuie să-şi afirme valorile culturale şi arhitecturale şi trebuie să militeze pentru salvarea lor. Culele sunt un simbol naţional pe cale de dispariţie, o parte au dispărut, o parte nu se simt deloc bine şi suntem cu toţii chemaţi să facem o acţiune naţională, să mobilizăm toate forţele creatoare din ţară ca să salvăm culele româneşti, culele olteneşti. (...) Cred că rămâne obligaţia noastră morală de a găsi o soluţie pentru cule", a spus Ileana Tureanu.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi-a exprimat speranţa ca aceste clădiri de inspiraţie românească, culele olteneşti, să fie refăcute şi salvate de la dispariţie.
El a spus că evenimentul organizat de UAR reprezintă "un efort de a salva una dintre probele materiale cele mai evidente ale existenţei culturii şi civilizaţiei româneşti" şi a precizat că "va antrena Banca Naţională" în acest efort.
Arhitectul Romeo Belea, preşedintele de onoare al Bienalei Naţionale de Arhitectură, a afirmat că îşi va oferi tot ajutorul pe care îl poate da celor care vor realiza un circuit de vizitare a culelor olteneşti.
"Culele din Oltenia au o caracteristică cu totul deosebită. Imaginaţi-vă un vis în care culele acestea din Oltenia, care sunt pe o suprafaţă relativ mică, ar deveni un circuit. Circuitul ăsta ar fi sinonim ca valoare cu ceea ce am acum este foarte căutat, zona săsească a Transilvaniei. Nu vreau să le compar, nici nu aş putea să le compar. (...) Orice imbold aş putea să produc asistenţei din această sală să ne unim forţele pentru realizarea unui circuit - întâi mic şi poate pe urmă din ce în ce mai mare - al acestor cule din nordul Olteniei. Sunt alături, cu tot ce pot să fac, de Uniunea Arhitecţilor şi de toţi cei care ne vor sprijini", a afirmat arhitectul Romeo Belea.
La simpozion au fost prezenţi, de asemenea, academicianul Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, prof. dr. arh. Emil Barbu Popescu, preşedintele de onoare al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", arh. Pavel Popescu, preşedintele filialei Sud-Vest Oltenia.
În cadrul evenimentului a fost vernisată şi expoziţia "SOS - Culele Olteneşti!", în care, pe aproximativ 30 de panouri, sunt prezentate cule din zona Olteniei.
Simpozionul şi vernisajul expoziţiei "SOS - Culele Olteneşti!" au fost organizate în cadrul Bienalei Naţionale de Arhitectură - ediţia a XIII-a, eveniment care a avut loc sub deviza "100 de ani de arhitectură în România".
Arh. Ileana Tureanu, preşedinta UAR: Culele sunt un simbol naţional pe cale de dispariţie
Explorează subiectul
Articole Similare

39
Netflix anunță primele lansări din 2026: Seriale confirmate și reveniri
39

43
Beyonce a fost declarată miliardară de Forbes
43

19
Ce pregătește HBO Max în 2026: Lista completă de lansări
19

3.883
Ce pui pe masă de Revelion îți poate schimba anul: Alimentele norocului vs cele ale ghinionului
3.883

71
Înmormântarea lui Brigitte Bardot va avea loc pe 7 ianuarie la Saint-Tropez.
71

105
George Clooney, soţia şi copiii săi au obţinut cetăţenia franceză
105

33
Filmul „Te-aş lovi, dar n-am picioare”, selectat în Berlinale 2025, va fi proiectat în cinematografe din 9 ianuarie
33

14
Ministerul Culturii organizează o discuţie pentru clarificări referitoare la concursul de proiecte de management de la TNB
14

16
Ministrul Culturii promite câștiguri mai mari pentru artiști prin noile schimbări legislative
16

100
Apropiații actriței Brigitte Bardot s-au reunit la Saint-Tropez pentru organizarea funeraliilor
100

661
2025, anul comorilor pierdute. Hoții au dat lovituri spectaculoase în muzeele din întreaga lume: de la Coiful de la Coțofenești la bijuteriile Luvrului
661

31
Muzeul Prado, magnet pentru turiști: un nou record de vizitatori în 2025
31

184
Brigitte Bardot va fi înmormântată în grădina sa din Saint-Tropez, alături de animalele sale
184

















Comentează