Trei case şi trei autoturisme au fost distruse într-un incendiu izbucnit în localitatea argeşeană Dâmbovicioara, în noaptea de sâmbătă spre duminică, informează agerpres.ro.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, incendiul a izbucnit într-una dintre gospodării şi s-a extins apoi la celelalte imobile, aflate la mică distanţă. Flăcările au mai distrus o importantă cantitate de cherestea, dar şi ceară şi miere de albine.
La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de la ISU Argeş, dar şi un echipaj de la serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din comuna Rucăr. Alimentarea cu apă s-a realizat din bazine aflate la 200 de metri de locul incendiului.
Reprezentanţii ISU Argeş au precizat că nu s-au înregistrat victime.
Argeş: Trei case şi trei autoturisme distruse într-un incendiu
București
7°C
Articole Similare

231
Horoscopul zilei de 1 aprilie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
231

1.860
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.860

2.217
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
2.217

2.149
Bărbat reținut după ce ar fi siluit o fetiță timp de 5 ani, a bătut-o și i-a obligat fratele să asiste la atrocități
2.149

105
Cruzime fără margini: L-au bătut până a paralizat. Un câine a fost biciuit de stăpâni, în timp ce era ținut legat
105

5.630
FOTO Dezvăluiri în cazul fetițelor găsite în viață: Ce spune eroul din pădure despre cum le-a găsit pe Rebeca și Melisa
5.630

1.453
VIDEO Pleacă sau nu Ilie Bolojan din fruntea Guvernului? Prim scenariu pentru înlocuirea premierului: 'Teoretic, Grindeanu'
1.453

3.283
'Mercenarul' Horațiu Potra, mutare strategică în fața procurorilor: Audieri-maraton în dosarele Congo și „subversiv”
3.283

126
VIDEO Scenă incredibilă pe DJ 208 C, în Botoșani: bărbat scos cu forța din mașină de polițiști. Care a fost motivul
126

110
Vacanțe cu tratament pentru zeci de mii de români: 114.000 de bilete balneare pregătite pentru 2026
110

185
Clipe de coșmar într-un autocar plin cu elevi: O fată a fost aruncată din mers, într-o curbă, după ce a apăsat din greșeală butonul de urgență
185

7.039
Se lărgește cea mai circulată autostradă din România: Este prima autostradă construită vreodată în țara noastră și de acum va avea trei benzi
7.039

2.972
VIDEO De la altar la închisoare: Fost preot, trimis după gratii după ce a sedus și abuzat un băiat de 14 ani
2.972
















Comentează