Mai multe persoane au fost arestate într-un dosar privind furtul dintr-un depozit al unei firme constructoare de injectoare de maşini de pe teritoriul Germaniei a 40 de europaleţi încărcaţi cu injectoare, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 3,3 milioane de euro, informează, marţi, Poliţia Prahova, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, nouă bărbaţi - 7 români şi 2 italieni - sunt bănuiţi de comiterea faptelor în perioada martie 2021 - aprilie 2022.
Astfel, la data de 2 iunie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, în colaborare cu autorităţile germane, au reuşit identificarea mai multor persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de furt şi tăinuire.
Ca urmare a activităţilor derulate, în curtea unui imobil din staţiunea Buşteni au fost depistaţi patru europaleţi încărcaţi cu injectoare.
"De asemenea, la data de 4 iunie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Prahova au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, în staţiunea Buşteni, la domiciliile unui alt bărbat bănuit de comiterea faptelor, la cele două locaţii fiind identificate şi indisponibilizate mai multe telefoane mobile, laptopuri, precum şi sume de bani. În cadrul activităţilor de cercetare desfăşurate, au fost indisponibilizate o autoutilitară, cu care ar fi fost transportaţi europaleţii, un autoturism şi 76.000 de euro. În acelaşi caz, în baza schimbului de informaţii dintre autorităţile române şi cele germane, la data de 3 mai, poliţiştii din Prahova au identificat, în curtea unui imobil din staţiunea Buşteni, 4 europaleţi încărcaţi cu injectoare. Tot în baza schimbului de informaţii, pe teritoriul Germaniei, au fost prinşi în flagrant delict 6 cetăţeni români, în timp ce ar fi sustras 4 europaleţi încărcaţi cu injectoare", arată sursa citată.
Nouă bărbaţi au fost reţinuţi, iar, ulterior, faţă de opt dintre aceştia a fost luată măsura arestării preventive, unul fiind pus sub control judiciar.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Activităţile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova.
Arestări într-un caz de furt de injectoare de maşini din Germania - Prejudiciul este de 3,3 milioane euro
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

334
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
334

1.616
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
1.616

62
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
62

1.324
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
1.324

2.147
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
2.147

51
VIDEO Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
51

129
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
129

45
Lovitură pentru industria jocurilor de noroc: Sectorul 6 spune „stop” sălilor din cartiere. Decizia finală e la Primăria Capitalei
45

3.884
Dovada că omenirea se îndreaptă cu viteză spre un final apocaliptic: Scene parcă desprinse din Biblie se vor petrece pe Pământ
3.884

44
Românii schimbă tactica cu cheltuielile de Paște: ce influențează alegerile consumatorilor
44

40
Filieră de droguri 'grele', destructurată: Patru suspecți, ridicați de DIICOT
40

1.457
CCR dă peste cap regulile pentru concursurile din Inspecția Judiciară: articol din lege, declarat neconstituțional - impactul deciziei
1.457

5.547
BREAKING România pierde procesul cu Pfizer: Țara noastră trebuie să plătească 600.000.000 de euro, pentru dozele de vaccin împotriva Covid-19
5.547
















Comentează