Reţinuţi miercuri pentru audieri de către procurorii DNA Timişoara, sub acuzaţia de luare de mită, primarii liberali ai comunelor arădene Şicula, Covăsînţ şi Almaş, au fost prezentaţi, joi, în faţa instanţei Tribunalului Timiş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Aurel Radiţa, primarul din comuna Şicula, Traian Balint, edilul comunei Covăsînţ şi Teodor Avram, primarul comunei Almaş, vor fi însă cercetaţi sub control judiciar, deoarece instanţa a respins cererea procurorilor DNA. Judecătorii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, în cazul celor trei primari arădeni. De asemenea, instanţa a hotărât ca celor trei să nu li se permită să-şi exercite funcţia de primar.
Niciunul dintre cei trei primari nu a contestat decizia luată joi de Tribunalul Timiş, însă sentinţa nu este definitivă.
Cei trei primari, toţi membri PNL, au fost reţinuţi, miercuri, de procurorii DNA Timişoara, ei fiind suspectaţi de luare de mită de la un om de afaceri, în legătură cu derularea unor contracte pe bani publici.
Potrivit probatoriului întocmit de DNA, în data de 5 decembrie 2014, între Primăria comunei arădene Şicula, în calitate de achizitor, şi o societate comercială, în calitate de executant, a fost încheiat un contract de lucrări, în valoare de aproximativ 5,3 milioane lei, având ca obiect ?asfaltare străzi'. În anul 2015, pentru ?buna derulare' a contractului şi pentru obţinerea finanţărilor necesare plăţilor pentru lucrările executate de societate în cadrul contractului menţionat, Aurel-Mircea Radiţa, în calitate de primar şi ordonator de credite, a pretins şi primit de la administratorul firmei respective (denunţător în cauză) suma de 2.500 lei.
De asemenea, într-un context asemănător, ca urmare a încheierii unui contract de execuţie a unor lucrări în valoare de peste 468.000 lei, inclusiv TVA, cu aceeaşi societate, Traian-Gheorghe Balint, primar şi ordonator de credite al comunei arădene Covăsînţ, a pretins de la omul de afaceri suma de 18.000 lei, suma reprezentând un procent de 10% din valoarea a două facturi emise în cadrul contractului (fără TVA-ul aferent şi fără cota de impozit ce trebuia plătită bugetului de stat), din care a primit efectiv, la aceeaşi dată, 3.000 lei.
În aceeaşi manieră a procedat şi suspectul Teodor Avram care, în cursul anului 2015, în calitate de primar şi ordonator de credite al comunei Almaş, a pretins cu titlu de mită, de la acelaşi om de afaceri, suma de 31.000 lei, reprezentând un procent de 10% din valoarea contractului de lucrări (312.686,5 lei fără TVA), din care efectiv a primit 7.000 lei.
Sumele de bani menţionate au fost primite de edilii comunelor Covăsînţ şi Almaş, tot pentru 'buna derulare' a contractului şi pentru obţinerea finanţărilor necesare efectuării plăţilor.AGERPRES
Arad: Primarii comunelor Şicula, Covăsînţ şi Almaş, cercetaţi sub control judiciar
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

49
VIDEO Fug din calea războiului din Iran! Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră din Calafat
49

37
Accident de muncă în Gorj: muncitoe mort în timp ce monta stâlpi de electricitate. Poliţia a deschis o anchetă
37

2.566
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
2.566

41
Cum faci cozonac pufos fără să greșești: Rețeta tradițională cu aluat perfect și secrete dovedite
41

1.120
Operațiune de amoploare în Timiș: Poliția și DIICOT au descins peste zeci de traficanți de droguri
1.120

60
CNAB a deschis o stație ITP la Aeroportul "Henri Coandă” pentru pasageri și angajați
60

76
Cum se vopsesc ouăle fără chimicale: Ghid complet pentru ouă vopsite natural cu ceapă, sfeclă și alte ingrediente
76

5.428
Judecătorii din Mureș schimbă tactica în cazul lui Emil Gânj: Credeam că e o glumă unde au trimis să fie căutat
5.428

3.421
VIDEO Călin Georgescu, la semnarea controlului judiciar: "Oamenii care nu cred în acest popor, în mod evident nu cred în această țară și nu cred în Dumnezeu"
3.421

1.540
FOTO Alertă în Iași, după ce un deținut a evadat de la Filarmonică: Unde l-au capturat polițiștii
1.540

1.866
VIDEO Urmărire cu focuri de armă în Ilfov, după ce un șofer a fugit de polițiști
1.866

70
Pârtiile din Sinaia, deschise după o perioadă în care domeniul schiabil nu a fost practicabil
70

6.674
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră: suspiciuni de corupție și examene „aranjate” pe bani
6.674
















Comentează