Arabia Saudită a decis să le acorde femeilor mai mult control asupra alegerilor lor de viaţă, relaxând şi mai mult controversatul sistem de tutelă masculină, o măsură salutată drept un mic pas pozitiv pentru femeile din acest regat conservator, transmite vineri Reuters preluat de agerpres.
În Arabia Saudită femeile au nevoie de aprobarea unui bărbat pentru a călători, a studia sau a primi unele tratamente medicale.
Presa locală a scris însă în această săptămână că regele Salman a emis un ordin prin care femeilor li se permite să beneficieze de servicii guvernamentale de educaţie şi sănătate fără acordul prealabil al unui tutore bărbat - tată, soţ sau fiu.
Aceasta înseamnă că, în anumite circumstanţe, femeile pot studia şi avea acces la tratament spitalicesc, pot lucra în sectorul public sau privat şi să se reprezinte singure în instanţă fără acordul unui tutore bărbat, a explicat Maha Akeel, activistă pentru drepturile femeilor şi director în cadrul Organizaţiei Cooperării Islamice, cu sediul la Jeddah.
'Acum cel puţin se deschide uşa pentru discuţii despre sistemul de tutelă', care este 'neislamic şi umilitor pentru femei' şi un obstacol pentru drepturile acestora, a declarat Akeel pentru Fundaţia Thomson Reuters.
Ordinul regal este cel mai recent dintr-o serie de măsuri luate în Arabia Saudită pentru a include mai mult femeile în forţa de muncă, în contextul în care regatul îşi propune diversificarea economiei şi reducerea dependenţei de petrol.
Tendinţa a început în 2011, când fostul rege Abdullah a permis accesul femeilor în consiliul consultativ guvernamental Shura. În prezent, femeile pot vota în alegerile municipale, se pot angaja în unele locuri de muncă în servicii şi li s-a permis să concureze la Jocurile Olimpice pentru prima oară în 2012.
Cu toate acestea, Arabia Saudită este în continuare plasată pe locul 141 din 144 de state în clasamentul Global Gender Gap pe 2016, un raport al Forumului Economic Mondial privind inegalităţile dintre femei şi bărbaţi în ce priveşte participarea economică şi politică, sănătatea şi educaţia.
Arabia Saudită relaxează sistemul de tutelă masculină asupra femeilor
Explorează subiectul
București
18°C
Articole Similare

413
Dinastia Kim continuă - Ar putea urma o luptă pentru putere între femei la Phenian
413

38
Încetarea focului în Iran - Trump va răspunde propunerii Pakistanului într-o conferință de presă
38

2.021
VIDEO Șeful Pentagonului dezvăluie primul mesaj de la pilotul recuperat din Iran: încărcătură simbolică uriașă
2.021

42
Erdogan acuză Israelul că "subminează toate eforturile" de pace în Orientul Mijlociu
42

1.926
VIDEO Donald Trump, detalii cutremurătoare despre pilotul salvat din Iran: Cum i-a "păcălit" SUA pe cei care îl căutau
1.926

2.432
Viktor Orban, răsturnare de situație în scandalul momentului cu Ucraina: „Nu ştim cine a dorit să comită sabotajul”
2.432

51
Doi membri democraţi ai Camerei Reprezentanţilor americane denunţă un 'bombardement economic' împotriva Cubei
51

63
Donald Trump „nu este îngrijorat” de riscul de a comite crime de război în Iran, dacă ar bombarda infrastructura civilă
63

2.771
Armistițiu cu SUA - Un aliat al Iranului rămâne în așteptare
2.771

38
Eblit Systems anunţă un contract de 600 milioane de euro cu forţele armate ale Greciei
38

49
Israelul anunţă o accelerare a producţiei de interceptori de rachetă de tip Arrow
49

71
Georgia şi Azerbaidjan pariază pe Coridorul de Mijloc din Caucaz care leagă China de Europa
71

6.242
Europa îl atacă dur pe Trump: „E ilegal și inacceptabil!” / Scandalul care a generat furia la Bruxelles
6.242
















Comentează