Un poet palestinian a fost condamnat la moarte pentru 'apostazie' în Arabia Saudită, a anunţat vineri organizaţia de apărare a drepturilor omului Human Rights Watch (HRW), potrivit AFP, citată de Agerpres.
Un tribunal l-a condamnat marţi pe Ashraf Fayad la pedeapsa capitală, o sentinţă care poate fi atacată prin apel, a afirmat Adam Coogle, un responsabil pentru Orientul Mijlociu al organizaţiei nonguvernamentale, care a sus că a citit textul deciziei instanţei.
"Este destul de rar" ca cineva să fie condamnat pentru apostazie, a subliniat Coogle.
În 2014, Fayad a fost condamnat, în primă instanţă, la patru ani de închisoare şi la 800 de lovituri de bici, în urma unei plângeri înaintate de un grup de discuţii culturale care se reuneşte într-o cafenea din Abha, în sud-vestul ţării.
"Fayad a spus că a avut o dispută cu ceilalţi membri ai grupului", a precizat Coogle.
Un bărbat a susţinut că l-a auzit făcând afirmaţii împotriva lui Dumnezeu, în timp ce un cleric l-a acuzat de 'blasfemie' într-un volum de poeme pe care palestinianul l-a scris în urmă cu 10 ani.
La primul proces, Fayad a negat că opera sa este 'blasfematoare', însă şi-a cerut totuşi iertare. Astfel, instanţa "nu a dorit să-l condamne la moarte".
Însă marţi, potrivit reprezentantului HRW, un alt tribunal a revenit asupra deciziei, considerând că "Dumnezeu este cel care trebuie să ierte".
Apostazia, la fel ca violul, crima sau traficul de droguri, este pasibilă de pedeapsa capitală în Arabia Saudită, ţară care se ghidează după o versiune dură a legii islamice Sharia.
Autorităţile saudite invocă dorinţa de descurajare ca argument-cheie în încercarea de a justifica pedeapsa cu moartea.
Potrivit Amnesty International, 151 de persoane au fost executate în Arabia Saudită de la începutul anului, un record de după 1995.
Regatul saudit se numără printre ţările unde au loc cele mai multe execuţii, alături de China, Iran şi SUA.
Arabia Saudită, ca Statul Islamic: Poet condamnat la moarte pentru că a renunţat la islam
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

1
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
1

708
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
708

15
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
15

39
Coreea de Nord - Kim Yo Jong a calificat drept o "decizie înţeleaptă" regretele exprimate de preşedintele sud-coreean referitor la dronele trimise
39

38
"Salvarea a fost un miracol de Paşte" - Retorica religioasă în laudele pentru salvarea pilotului american din Iran şi atrage critici
38

41
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
41

2.265
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
2.265

2.755
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
2.755

3.321
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
3.321

3.072
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
3.072

2.678
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.678

2.792
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.792

3.864
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.864
















Comentează