Arabia Saudită a interceptat miercuri o nouă dronă lansată de rebelii houthi, a anunţat un purtător de cuvânt al coaliţiei care intervine militar în Yemen, transmite AFP.
Drona a fost lansată din regiunea Hodeida, în sud-vestul Yemenului, şi a fost interceptată "înainte să intre în spaţiul aerian saudit", a precizat, într-un comunicat, colonelul saudit Turki al-Maliki.
Rebelii houthi şi-au intensificat în ultimele săptămâni atacurile cu drone contra Arabiei Saudite, care intervine militar, din 2015, în Yemen, în fruntea unei coaliţii proguvernamentale.
Două din aceste dispozitive, ce se îndreptau către sudul Arabiei Saudite, au fost interceptate luni seara, conform coaliţiei.
Miercurea trecută, 26 de civili de diverse naţionalităţi au fost răniţi în atacul cu rachetă asupra aeroportului Abha.
Organizaţia neguvernamentală Human Rights Watch a calificat această operaţiune drept o aparentă "crimă de război", cerând rebelilor houthi să înceteze imediat orice atac asupra infrastructurii civile saudite.
Aceste evoluţii au loc pe fondul tensiunii crescute în regiune, Washingtonul şi Riadul acuzând Iranul că ar fi comis atacurile de joi asupra a două petroliere în Marea Oman, ceea ce Teheranul dezminte.
Războiul din Yemen opune forţele proguvernamentale susţinute de Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite celor ale rebelilor houthi sprijiniţi de Iran şi care controlează o mare parte din nordul şi vestul ţării, precum şi capitala Sanaa.
Conflictul s-a soldat cu moartea a zeci de mii de persoane, între care numeroşi civili, conform mai multor organizaţii umanitare
Arabia Saudită a interceptat o nouă dronă lansată de rebelii din Yemen
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
0

686
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
686

20
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
20

37
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
37

38
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
38

1.933
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
1.933

2.140
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
2.140

209
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
209

2.252
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
2.252

752
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
752

71
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
71

2.032
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
2.032

3.783
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
3.783
















Comentează