Aproximativ 900 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în ultima săptămână, de poliţiştii Brigăzii Autostrăzi, a informat, miercuri, Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Potrivit unui comunicat al IGPR transmis AGERPRES, în perioada 27 decembrie 2022 - 2 ianuarie 2023, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi au acţionat pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, iar în urma neregulilor constatate au aplicat 882 de sancţiuni contravenţionale celor care nu au respectat legislaţia.
Astfel, arată sursa citată, au fost aplicate 195 de sancţiuni persoanelor care au depăşit limita legală de viteză şi 108 celor care nu foloseau centura de siguranţă.
De asemenea, au fost aplicate 73 de sancţiuni pentru defecţiuni tehnice, una pentru depăşire neregulamentară şi 58 pentru nerespectarea OG 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, menţionează poliţiştii.
IGPR mai precizează că poliţiştii au reţinut şi 62 de permise de conducere, dintre care 29 pentru viteză, nouă pentru alcool, unul pentru circulaţie pe sensul opus, unul pentru depăşire neregulamentară, unul pentru circulaţie pe banda de urgenţă şi patru pentru conducere agresivă.
Totodată, au fost retrase 62 de certificate de înmatriculare, fiind constatate şase infracţiuni.
Aproximativ 900 de amenzi aplicate de poliţiştii Brigăzii Autostrăzi, în ultima săptămână
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
0

326
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
326

3.740
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
3.740

31
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
31

2.673
Justiția riscă blocajul total! CSM cere intervenția Guvernului pentru a patra oară: 'Este o sfidare a puterii judecătoreşti'
2.673

50
14 clădiri importante din Capitală urmează să fie reabilitate
50

42
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
42

38
Românii se tem că pensia nu le va ajunge. Ce îi îngrijorează cel mai mult pe cei de la oraș
38

92
Mișcare strategică istorică: România va exporta peste 1 milion de oi
92

1.044
Carambol cu victime: Patru copii și un adult, răniți după ciocniri în lanț pe o stradă din Timișoara
1.044

5.681
Haos la metrou! Metrorex anunță trenuri blocate după un incident. Recomandări pentru călători
5.681

46
Vești bune pentru șoferi! Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi deschis traficului în ambele sensuri în perioada sărbătorilor pascale
46

7.655
Vestea care a zguduit lumea medicală: un cunoscut medic primar și asistent universitar a murit la doar 51 de ani, după un infarct
7.655
















Comentează