Aproximativ 800 de imigranţi au trecut miercuri frontiera ungaro-austriacă pe jos, determinând autorităţile să închidă o şosea în timp ce îi strângeau pe refugiaţi pentru a-i duce în centre de primire, a indicat poliţia din Burgenland (estul Austriei), relatează Reuters.
Afluxul respectiv de imigranţi a luat prin surprindere poliţia austriacă, deoarece el a survenit după câteva zile de transferuri constante cu trenul a mii de imigranţi în drumul lor către Germania şi alte ţări.
''Vom aştepta pentru a vedea cum va evolua situaţia în următoarele câteva ore şi în cursul nopţii, dacă vin mai multe persoane. Aceasta este absolut posibil'', a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Potrivit agenţiei MTI, imigranţii au venit cu trenul de la Budapesta până la Hegyeshalom, localitate situată la graniţa cu Austria.AGERPRES
Aproximativ 800 de imigranţi au trecut frontiera ungaro-austriacă pe jos
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

334
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
334

55
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
55

1.066
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
1.066

454
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
454

38
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
38

1.274
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.274

2.243
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
2.243

1.255
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.255

328
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
328

528
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
528

432
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
432

4.828
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
4.828

1.671
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.671
















Comentează