O investigaţie a fost lansată în Australia după o operaţiune de defrişare în urma căreia circa 40 de koala au fost găsiţi decedaţi, iar alţi 80 au avut nevoie de îngrijiri medicale, relatează marţi Xinhua potrivit Agerpres.
Autorităţile au aflat despre evenimentul tulburător săptămâna trecută, când o persoană din zonă a dat peste plantaţia forestieră în timp ce făcea o drumeţie în apropiere de localitatea Cape Bridgewater.
Investigaţia a fost lansată de Departamentul pentru Mediu, Terenuri, Apă şi Planificare din statul Victoria.
''Este un incident groaznic, va fi investigat în mod corespunzător, iar cei implicaţi nu vor avea nicio cale de exonerare de răspundere'', a declarat marţi reporterilor premierul din statul Victoria, Daniel Andrews. ''Dacă cineva a greşit, iar acest lucru poate fi stabilit, atunci va simţi din plin impactul legii'', a adăugat el.
Grupul de exploatare forestieră South West Fiber a declarat că a efectuat recent lucrări pe proprietate, însă a negat orice implicare în acest incident, adăugând că zona a fost restituită proprietarului, în noiembrie 2019. ''South West Fiber a lăsat un număr adecvat de 'copaci de habitat' pentru populaţia existentă de koala şi a furnizat detalii despre acestea într-o scrisoare la adresa proprietarului terenului, în care se menţionează că aceşti koala nu au fost răniţi şi sunt în stare bună'', a precizat compania. Potrivit acesteia, copacii rămaşi au fost tăiaţi ulterior.
''Nu am vrut să omor în mod deliberat koala. Nu sunt un criminal, sunt fermier, ne pasă şi nouă'', a declarat pentru mass-media locale deţinătorul proprietăţii de 55 de hectare.
Se estimează că aproximativ jumătate din populaţia de koala din Australia a fost ucisă de incendiile de vegetaţie fără precedent din această vară, iar numeroase grupuri de activişti de mediu şi de specialişti în fauna sălbatică au solicitat ca acest animal australian îndrăgit să fie inclus în mod oficial pe lista speciilor pe cale de dispariţie.
''Dezastrul care s-a abătut asupra koala din această parte a Portland este un act abisal, unul care, pe bună dreptate, mă înfurie, îmi frânge inima şi ştiu că mulţi locuitori din Victoria simt astăzi la fel'', a declarat ministrul Mediului din acest stat, Lily D'Ambrosio. ''Vom face tot posibilul pentru a-i trage la răspundere pentru această faptă pe cei vinovaţi şi pentru a-i pedepsi cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie. Acest lucru nu are voie să se repete niciodată'', a adăugat ea.
"Sute de koala au fost găsiţi morţi şi răniţi de localnici într-o zonă care ne-a fost semnalată", a declarat duminică Anthony Amis, un cercetător pentru grupul de mediu Friends of the Earth Australia. "Au găsit koala peste care s-a trecut cu buldozerul. Sursele noastre locale ne-au spus că puteau simţi mirosul de koala aflat în putrefacţie. Este un masacru", a spus Amis, adăugând că incidentul a avut loc în timpul activităţilor de exploatare la o plantaţie din apropiere de Portland, în sud-vestul statului Victoria, în ultimele luni.
Aproximativ 40 de koala au fost găsiți morți în urma unei operațiuni de defrișare - Autoritățile australiene au descis o anchetă
Articole Similare

19
Un nou atac violent îngrozește Australia - Un om a murit iar alte două victime se zbat între viață și moarte
19

48
Preşedintele ales Kast pune sub semnul întrebării ajutorul promis Cubei - Chile
48

740
Situație fără precedent: ce țară a fost nevoită să elibere pașaport unei persoane moarte acum 3.000 de ani
740

22
Furtunile devastatoare afectează bugetul Portugaliei
22

30
Blocada SUA lovește industria tutunului - Cuba suspendă festivalul anual al trabucurilor
30

28
Canada numeşte un nou negociator-şef pentru relaţia comercială cu SUA pe fondul relațiilor tensionate
28

1.491
Negocieri sub amenințarea forței: Trump intră „indirect” în jocul nuclear cu Iranul. Anunțul președintelui american
1.491

1.752
VIDEO A urmat indicațiile GPS și a ajuns în largul mării. Curierul a încercat din răsputeri să livreze coletul
1.752

1.427
Vacanțele românilor în pericol: insulele care ar putea limita drastic numărul de turiști – măsura va afecta milioane de oameni
1.427

876
Cazul Epstein ajunge și în capitala Franței: percheziţii în forță la Institutul Lumii Arabe din Paris
876

119
Kim Jong Un a participat la ceremonia de finalizare a construcției a 10.000 de noi locuințe construite în Phenian
119

1.227
VIDEO Ce ironie! Faimosul 'Arc al îndrăgostiţilor' s-a prăbuşit chiar de de Valentine's Day
1.227

1.163
Tensiuni majore în UE: 'E6', clubul marilor economii europene, acuzat că marginalizează țările mici
1.163

















Comentează