Aproximativ 1.500 de consumatori din judetul Harghita nu au energie electrică, posibil din cauza vremii, a informat aseară inspectoratul local pentru situații de urgență, informează Rador Radio România.
Sunt nealimentate 19 posturi de transformare în localitățile Bădeni, Rareș, Sânpaul, Orășeni, Crăciunel, Satu Nou, Oclan și Mărtiniș.
Echipele distribuitorului de energie se află pe teren și lucrează pentru remedierea defecțiunilor. Judeţul Harghita se află sub incidența unui cod galben meteo de vreme geroasă.
De altfel, aproape toată țara este până luni dimineață sub cod galben de ger, cu temperaturi minime cuprinse între minus 20 și minus 10 grade.
Meteorologii avertizează că vremea rece se va menține până miercuri dimineață.





























Comentează