Peste 50.000 de turişti au fost în acest an la mare de 1 Mai, din care jumătate în Mamaia, şi au cheltuit în total aproximativ 100 de milioane de lei, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) remis, marţi, AGERPRES.
Estimările au fost depăşite, iar cifra este peste cea din 2019, ultimul an ante-pandemie, când litoralul românesc a primit, în aceeaşi perioadă, circa 30.000 de turişti.
La acest aflux de turişti a contribuit mult eliminarea totală a restricţiilor, litoralul românesc redevenind o destinaţie dedicată distracţiei, evenimentelor, festivalurilor.
Doar la Festivalul Sunwaves din Mamaia au fost circa 20.000 de participanţi, care au optat şi pentru cazare. De asemenea, în paralel, au mai fost festivaluri şi evenimente în Mamaia Nord, Constanţa şi Costineşti, precum Festival du Bonheur şi "Beach, Please!".
În Mamaia au fost declaraţi peste 25.000 de turişti, în Costineşti 20.000 de turişti iar în Vama Veche, ca de obicei, a fost un grad mare de ocupare. Marea noutate o constituie revirimentul staţiunii Costineşti, care are toate şansele de a redeveni staţiunea studenţilor şi a tineretului.
Pe de altă parte, minivacanţa de 1 Mai reprezintă încă un pas foarte important de revenire la normalitate a turismului românesc, se mai arată în comunicat.
Cluburile de pe litoral, care, pe lângă Mamaia - Năvodari s-au dezvoltat şi în sudul rivierei româneşti a Mării Negre, au avut peste 7.000 de vizitatori. Cheltuiala medie / persoană a fost de 2000 lei, care a inclus cazare, mese, transport precum şi biletele de intrare la evenimente.
Estimările ANAT sunt că pe litoralul românesc s-au cheltuit, în perioada 28 aprilie - 1 Mai, circa 100 de milioane de lei.
Aproximativ 100 de milioane de lei au cheltuit turiștii în acest an la mare de 1 Mai
Articole Similare

139
Bătălia cifrelor! Marcel Ciolacu susține că Eurostat face lumină în cazul datelor cosmetizate de "propaganda lui Bolojan", după ce România a intrat în recesiune tehnică
139

9
Șeful Gazprom, Alexei Miller, reconfirmat în funcție pentru încă cinci ani
9

10
ByteDance negociază vânzarea diviziei de jocuri Moonton
10

2.770
PSD îl somează pe premier: „Schimbați-vă sau vă schimbăm! Această direcție nu poate continua!”
2.770

102
Cristian Socol avertizează: „România a intrat într-o recesiune profundă”. Critici dure la adresa austerității
102

4.764
Efect fulger după intrarea în recesiune: Ratele românilor cu credite vor crește chiar și cu 50% (Avocat)
4.764

2.138
Bolojan, recesiunea și liliecii
2.138

45
Precizări de la INS cu privire la revizuirile la nivelul unor trimestre din anii anteriori
45

62
Ministerul Transporturilor intervine pentru salvarea Trenului Regal de la distrugere
62

3.156
VIDEO România a ajutat Ucraina, dar a intrat în recesiune. Explicația premierului Ilie Bolojan: „E un fals”
3.156

1.817
VIDEO Bolojan, reacție cu privire la investiția în Proiectul Reactoarelor Modulare Mici
1.817

2.624
VIDEO Ilie Bolojan „dă de pământ” cu CCR, după amânarea pe pensiile magistraților: „Aceste amânări sunt nesănătoase din toate punctele de vedere”
2.624

2.352
„Va fi greu de ieșit din această situație”. Avertismentul dur al șefului CFA România după intrarea în recesiune
2.352

















Comentează