Suprafeţele de teren agricol inundate s-au dublat în 24 de ore, în zona Almaş - Dieci, unde Crişul Alb s-a revărsat şi acoperă acum aproximativ 900 de hectare, în timp ce drumul judeţean Dieci - Revetiş rămâne închis traficului, din cauză că este inundat.
Primarul comunei Almaş, Aurel Costea, a declarat, pentru AGERPRES, că râul a crescut în ultimele ore, iar marţi dimineaţă s-a revărsat pe alte terenuri agricole.
"Drumul dintre Almaş şi Dieci, de la gară până la pod, este acoperit cu o lamă de apă de 15 centimetri pe circa 1.200 de metri, aşa că se poate circula doar cu tractoare sau camioane. Acum avem 600 - 700 de hectare de teren agricol inundate, ieri aveam în jur de 200. Din păcate, Crişul este încă în creştere uşoară", a spus primarul.
El a precizat că apa nu a ajuns deocamdată la gospodăriile din comună şi că Primăria acţionează cu utilaje pentru decolmatarea unor şanţuri şi canale pluviale.
La Dieci, în jur de 200 de hectare de terenuri erau acoperite, marţi dimineaţă, de apele revărsate ale Crişului Alb.
"Drumul Dieci - Revetiş rămâne închis, e inundat pe mai multe segmente, în total circa 350 de metri. Lama de apă este de până la 35 de centimetri. Mai avem inundat drumul Dieci - Crocna, pe o lungime de circa 200 de metri şi o lamă de apă de 20 de centimetri, dar pe acesta se circulă, chiar dacă mai greu. Deocamdată nu avem afectate gospodării", a spus primarul din Dieci, Ştefan Galea.
DJ 708 Dieci - Revetiş a devenit necirculabil luni dimineaţă, când în zona Almaş - Dieci apele Crişului Alb inundaseră în jur de 450 de hectare de terenuri agricole.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis luni o nouă avertizare Cod portocaliu de inundaţii pentru Crişul Alb, valabilă până marţi la ora 24,00.
Aproape 900 de hectare de teren agricol au fost inundate în zona Almaş - Dieci, unde Crişul Alb s-a revărsat, în timp un drum judeșean rămâne închis
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

4
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
4

11
Românii se tem că pensia nu le va ajunge. Ce îi îngrijorează cel mai mult pe cei de la oraș
11

20
Mișcare strategică istorică: România va exporta peste 1 milion de oi
20

452
Carambol cu victime: Patru copii și un adult, răniți după ciocniri în lanț pe o stradă din Timișoara
452

3.175
Haos la metrou! Metrorex anunță trenuri blocate după un incident. Recomandări pentru călători
3.175

25
Vești bune pentru șoferi! Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi deschis traficului în ambele sensuri în perioada sărbătorilor pascale
25

5.508
Vestea care a zguduit lumea medicală: un cunoscut medic primar și asistent universitar a murit la doar 51 de ani, după un infarct
5.508

3.670
EXCLUSIV - „Avem 30 de parlamentari care pot înlocui voturile USR pentru Guvern”: Senatorul Dorin Petrea (PACE) propune o nouă majoritate în Parlament
3.670

4.621
DOCUMENTUL vaccinării care schimbă tot: România avea 5 zile să refuze contractul Pfizer de 600 milioane €
4.621

2.013
Cătălin Predoiu îi scoate la "careu" pe prefecți, chiar de ziua lor: "Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru"
2.013

2.285
ÎCCJ schimbă măsurile în dosarul Potra: fiul și nepotul lui Horațiu Potra scapă de arest, mercenarul rămâne în spatele gratiilor
2.285

4.795
VIDEO Călin Georgescu, mesaj pentru români după ieșirea de la Curtea de Apel: "România este condamnată de către actualul guvern la neputință pentru a fi exploatată". Ce a spus despre acordul Mercosur
4.795

72
Elevii intră în vacanţă vineri după finalizarea cursurilor
72
















Comentează