Aproape 150 de crescători de ovine din Vrancea s-au înscris în acest an în programul de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Vrancea.
"Prin programul de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii, pentru anul 2019 au depus cerere 148 de fermieri, dintre care 8 beneficiari au depus deja documente doveditoare pentru vânzarea lânii, cantitatea totală livrată fiind de 9.575 de kg, respectiv 3.566 kg ţigaie şi 6.009 kg merinos. Documentele doveditoare pentru vânzarea lânii se pot depune până pe 1 noiembrie 2019", a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al DAJ Vrancea, Maria Bunghez.
Potrivit acesteia, anul trecut 110 crescători de ovine au depus documente doveditoare pentru comercializarea lânii şi au primit în total 118.235 de lei.
Lâna din Vrancea pleacă în general spre centrele de colectare de la Sibiu şi Galaţi, iar crescătorii de ovine primesc din partea statului o subvenţie de doi lei pe kilogramul de lână comercializată.
În exploataţiile agricole din judeţul Vrancea sunt înregistrate circa 32.000 de ovine
Aproape 150 de crescători de ovine din judeţul Vrancea valorifică lâna la centrele de colectare din ţară
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

9
Germania limitează creșterea prețurilor la carburanți: Benzinăriile pot majora tarifele o singură dată pe zi
9

1.977
Adio bonuri fiscale tipărite? Ministerul Finanțelor anunță schimbări majore pentru firme și clienți
1.977

37
Creșteri pe burse după ce Donald Trump a anunțat că SUA ar putea pune capăt războiului din Iran în două-trei săptămâni
37

118
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
118

22
Piața auto își revine: martie aduce creșteri pe linie după începutul dificil de an
22

43
Românii schimbă tactica cu cheltuielile de Paște: ce influențează alegerile consumatorilor
43

52
România primește 650 de milioane de dolari într-un moment dificil. Ce vrea Banca Mondială în schimb
52

24
Ministra Economiei din Germania cere regândirea renunțării la energia nucleară
24

15
Argentina amână majorarea taxei pe carburanţi, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu
15

31
Ministrul Finanțelor: Parteneriatul strategic cu SUA, pilon fundamental pentru stabilitatea şi dezvoltarea economică a României
31

1.787
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.787

48
Subsectoare de plajă, scoase la licitație pe litoralul românesc. Apele Române anunță zonele scoase la licitație și calendarul
48

2.842
Ministrul Muncii spune că munca la negru va exploda în România: Reducerile de personal la ITM, decise de Bolojan, sunt o prostie
2.842
















Comentează