Apple a produs anul trecut cu 53% mai multe iPhone-uri în India decât în 2024, în ceea ce reprezintă o nouă extindere a capacităţii de producţie din această ţară.
În 2025, în India au fost manufacturate 55 de milioane de iPhone-uri, conform unor surse anonime din această zonă, citate de Bloomberg citat de news ro
Faţă de 2024, când au fost produse 36 de milioane de iPhone-uri în India, volumul a crescut cu 53% într-un singur an.
Apple produce anual în jur de 220-230 de milioane de iPhone-uri, ceea ce înseamnă că, deja, aproximativ un sfert dintre acestea sunt produse în India.
Toate modelele seriei iPhone 17 sunt produse (şi) în India, inclusiv cele două modele Pro, unde compania americană lucrează cu Foxconn, Tata Electronics şi Pegatron Corp.
Extinderea producţiei din India face parte din planurile Apple de reducere a dependenţei de China, care a început în timpul pandemiei, dar s-a dovedit o bună idee şi după războiul taxelor declanşat de Donald Trump.
Producţia costă însă mai mult în India, decât în China sau Vietnam. Asta a determinat Apple şi alte companii care vor să-şi dezvolte producţia în această ţară să ceară stimulente de la guvernul indian.





























Comentează