Soţia preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko, Marina Poroşenko, a făcut apel la prima doamnă a SUA, Michelle Obama, să se alăture campaniei internaţionale pentru eliberarea Nadiei Savcenko, în cazul căreia justiţia rusă prezintă verdictul pentru uciderea a doi jurnalişti ruşi în estul Ucrainei, relatează agenţia de presă Unian, citată de Agerpres.
Agenţiile internaţionale de presă, inclusiv agenţiile oficiale ruse TASS şi RIA Novosti, au informat că Nadia Savcenko, pilot de elicopter, în vărstă de 34 de ani, a fost găsită vinovată de moartea a doi jurnalişti în vara anului 2014 în zona de conflict din Donbas.
Potrivit actului de acuzare, Nadia Savcenko ar fi furnizat armatei ucrainene în 17 iunie 2014 informaţii despre poziţia lui Anton Voloşin şi Igor Korneliuk, ucişi ulterior de un tir de mortier în estul separatist al Ucrainei.
Nikolai Polozov, unul din avocaţii acesteia, a precizat pentru agenţiile ucrainene de presă că informaţia potrivit căreia Nadia Savcenko a fost găsită deja vinovată de moartea celor doi jurnalişti nu corespunde întru totul realităţii, întrucât tribunalul abia a început luni lectura poziţiei acuzării.
'Urmează apoi poziţia apărării, examinarea probelor şi abia apoi sentinţa', a indicat avocatul, potrivit Ukrainskaia Pravda. Conform legislaţiei ruse, Savcenko riscă 23 de ani de închisoare pentru presupusa crimă.
Cu toate acestea, după cum a relatat anterior chiar agenţia de presă ucraineană Unian, citând portalul rusesc RBC, lectura verdictului în cazul Nadiei Savcenko a început la ora locală 11:00. Aproape imediat completul din trei judecători a recunoscut-o vinovată pe femeia pilot ucraineană de moartea celor doi jurnalişti ruşi şi de intrare ilegală pe teritoriul Federaţiei Ruse.
Reprezentanţii a 13 misiuni diplomatice străine nu au fost lăsaţi să asiste la şedinţa tribunalului din Doneţk, mic orăşel rusesc de la frontiera cu Ucraina, conform Unian.
La informaţia difuzată de agenţiile internaţionale de presă privind condamnarea Nadiei Savcenko a reacţionat deja Berlinul, care a declarat că această sentinţă 'contravine principiilor statului de drept', potrivit AFP.
'Condamnarea pronunţată astăzi împotriva d-nei Savcenko este rezultatul unui proces care, având în vedere tot ce ştim, contravine principiilor statului de drept', a indicat purtătoarea de cuvânt a Ministerului german de Externe, Sawsan Chebli.
Soţia preşedintelui ucrainean, apel pentru eliberarea Nadiei Savcenko
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.229
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
1.229

32
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
32

3.085
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
3.085

53
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
53

2.215
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
2.215

41
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
41

64
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
64

6.651
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
6.651

46
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
46

71
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
71

41
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
41

1.938
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.938

7.732
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
7.732
















Comentează