Armata americană a început procesul de recrutare a femeilor pentru toate posturile de luptă, inclusiv pentru unitatea de elită Navy SEALs, informează sâmbătă cotidianul spaniol El Pais.
Accesul femeilor la orice post de luptă din armata SUA înseamnă că femeile vor putea activa şi în unităţi considerate până acum "exclusiviste", precum Corpul Puşcaşilor Marini (US Marine Corps), care se mândreau cu faptul că în rândurile lor sunt acceptaţi doar bărbaţii. Reprezentanţi ai US Marine Corps au confirmat că au început să primească cereri de angajare de la femei care vor să combată în cadrul Navy SEALs şi că le vor putea accepta în septembrie şi în octombrie, dar deocamdată doar pentru antrenamente. De altfel, dat fiind că procesul de pregătire a combatanţilor din Navy SEALs este unul de lungă durată, nicio femeie nu va lupta efectiv în cadrul acestei unităţi de elită mai devreme de luna mai a anului 2017, scrie El Pais.
Totodată, forţele armate vor face o serie de modificări, de la cele de bază - adaptarea toaletelor şi a altor instalaţii, în aşa fel încât să poată fi folosite şi de femei -, şi până la cele legate de controalele medicale, care vor trebui să fie specifice fiecărui sex în parte. Şi posibilitatea hărţuirii sau molestării sexuale este luată în calcul. Toate aceste aspecte sunt trecute în revistă de înalţi comandanţi de la Pentagon, dar încă nu sunt publice, scrie El Pais, care menţionează însă că cu siguranţă un lucru nu se va schimba, şi anume antrenamentul. Standardele vor fi aceleaşi atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.
Pentru femeile care se gândesc la o carieră în trupele de elită, acestea trebuie să ştie că înainte chiar de a fi considerate candidate pentru un astfel de post de luptă vor avea de depăşit o serie de probe fizice. Ele trebuie să poată executa 100 de flotări în două minute, 100 de exerciţii pentru abdomen în acelaşi timp, să înoate 500 de metri în mai puţin de 10 minute sau să alerge o milă şi jumătate (circa 2,4 kilometri) în 9 minute şi jumătate. AGERPRES
Anunţul 'incredibil' făcut de armata SUA. Se renunţă la posturile 'exclusiviste'
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

373
Redeschierea Strâmtorii Ormuz: Zelenski vrea să repete succesul împotriva Rusiei în Marea Neagră și sprijine soluționarea crizei globale
373

293
România ajunge în spațiu cu ajutorul SpaceX: satelitul EMISAR, lansat de compania lui Elon Musk, este deja activ
293

1.544
Fenomen tulburător: apartamentele din China, folosite ca locuri de veci. De ce tânăra generație acceptă acest compromis neobișnuit
1.544

2.415
O descoperire neașteptată de sub nisipurile Egiptului poate schimba istoria omenirii
2.415

1.522
'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
1.522

1.190
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
1.190

713
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
713

166
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
166

1.260
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
1.260

81
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
81

1.653
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
1.653

770
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
770

1.158
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
1.158
















Comentează