Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu, într-un nou dosar în care a fost deferit justiţiei şi fostul senator Sebastian Grapă, ambii inculpaţi aflându-se sub control judiciar.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, Aristotel Căncescu este acuzat de luare de mită în formă continuată (şapte infracţiuni) şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci infracţiuni, dintre care trei în formă continuată), în timp ce Sebastian Grapă va fi judecat pentru dare de mită în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu (patru infracţiuni, dintre care una în formă continuată) şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
ANUNȚ de ULTIMĂ ORĂ de la DNA: Aristotel Căncescu, un nou dosar penal
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

223
VIDEO Urmărire cu focuri de armă în Ilfov, după ce un șofer a fugit de polițiști
223

1.744
Șeful Pentagonului în mijlocul unui scandal uriaș - Pete Hegseth ar fi încercat o investiție care l-ar fi îmbogățit chiar inainte războiului din Iran
1.744

2.082
Crin Antonescu spulberă criza: PSD de ce a acceptat prezența USR? Guvernul nu cade, nu cred în anticipate
2.082

3.046
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră: suspiciuni de corupție și examene „aranjate” pe bani
3.046

2.333
Femeia care are 'butonul de panică' al Pământului: cum s-a mobilizat întreaga lume pentru asteroidul care a dispărut brusc
2.333

1.415
VIDEO Mesaj ferm al premierului: Extinderea UE, esențială pentru viitorul Europei de Sud-Est
1.415

3.738
Anunțul care dă de gândit și României! Rubio: „SUA ar putea să-şi reevalueze poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran”
3.738

2.527
România revine pe harta blindatelor: VLAH, vehiculul 4x4 care țintește standardele NATO și ar putea relansa industria de apărare
2.527

2.198
Schimbare istorică în regiune: Cum a reușit Ungaria să depășească România la rezervele de aur
2.198

3.715
Statele din Golf îi cer lui Trump să continue loviturile asupra Iranului: O oportunitate istorică de a paraliza odată pentru totdeauna teocrația de la Teheran
3.715

3.604
Cine sunt cele cinci victime scoase din mașina strivită între două tiruri, la Cluj: Un băiat urma să aibă majoratul în curând
3.604

2.182
Taxele au crescut degeaba: Încasările guvernului au rămas aproape la fel ca în 2025
2.182

1.298
Cum a ajuns Pakistanul un mediator improbabil în războiul din Iran - Jocuri diplomatice neconvenționale
1.298
















Comentează