Antisemitismul a luat amploare în Marea Britanie, înregistrând anul trecut un nivel record, pe fondul acuzaţiilor conform cărora Partidul Laburist nu a reuşit să combată eficient acest fenomen prezent în rândurile membrilor săi, indică un raport publicat joi de Community Security Trust (CST), organism consultativ evreiesc, transmite Reuters.
Potrivit CST, care oferă asistenţă pentru aproximativ 280.000 de evrei de pe teritoriul britanic, în 2019 s-au înregistrat 1.805 incidente antisemite, în creştere cu 7% faţă de 2018 şi reprezentând un record pentru al patrulea an consecutiv.
Directorul executiv al CST, David Delew, a afirmat că numărul real de acte antisemite este probabil mai mare decât cele consemnate.
''Este evident că atât social media, cât şi politica tradiţională sunt locuri de unde trebuie să dispară antisemitismul şi rasismul, dacă dorim ca lucrurile să se îmbunătăţească'', a spus Delew.
În cazul Marii Britanii, CST a explicat că s-a manifestat o creştere a numărului incidentelor antisemite în lunile în care problemele din Partidul Laburist legate de antisemitism au fost prezente în presă.
După ce Jeremy Corbyn a devenit liderul Partidului Laburist, în 2015, formaţiunea a devenit ţinta acuzaţiilor de antisemitism, pe care nu a reuşit să le demonteze prin măsuri concrete.
Principala explicaţie a creşterii numărului incidentelor antisemite în Marea Britanie este sporirea antisemitismului în mediul online.
Din numărul total de incidente antisemite, 224 au avut legătură cu acest partid, a precizat CST. Un număr mare de acte antisemite s-au produs în numai trei zone - Barnet, Hackney (ambele districte ale Londrei) şi Salford (nordul Angliei), unde trăiesc cele mai mari comunităţi evreieşti.
De asemenea, sporirea intoleranţei după ce britanicii au votat, în 2016, pentru ieşirea din Uniunea Europeană a condus la o atmosferă în care este posibil ca oamenii să simtă că pot să-şi exprime ''ura faţă de ceilalţi'', mai menţionează raportul CST.
Antisemitismul ia amploare în Marea Britanie - În 2019 s-a înregistrat un nivel record al incidentelor antisemite
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

19
Cel mai decorat veteran australian în viață, acuzat de crime de război
19

66
Război în Iran - Atacarea infrastructurilor civile, o "crimă de război", declară un responsabil ONU
66

1.991
VIDEO Prezent în Ungaria, JD Vance atacă în termeni duri Uniunea Europeană: În Ungaria există „cel mai rău exemplu de interferenţă străină pe care l-am auzit vreodată”
1.991

39
Liga Arabă le cere mediatorilor să lucreze pentru ca Iranul şi SUA să îşi depăşească diferenţele
39

3.618
Ultimatumul lui Trump pentru Iran - Activitate intensă la Baza 90 Otopeni
3.618

16
Naufragiu în largul coastelor Libiei - Peste 80 de migranți sunt dați dispăruți
16

3.356
Va folosi Trump bomba atomică asupra Iranului? - Casa Albă dezminte însă Trump a amenințat cu anihilarea totală
3.356

81
Rusia pierde noua cursă spațială - Decizia luată de Moscova în timp ce NASA celebrează un zbor istoric
81

70
Incendiu la o fabrică de armament din Cehia - șapte persoane au fost arestate
70

5.335
Stenograme. Momentul în care Putin a izbucnit în hohote de râs - Viktor Orban, către liderul rus: „Sunt la dispoziția dumneavoastră, în orice problemă!” (presă)
5.335

4.621
Premieră: China a intrat în „miezul” Pământului / A forat la o adâncime de peste 3.400 de metri pentru acces la lacurile subglaciare
4.621

236
Netanyahu înainte de termenul limită stabilit de Trump: Zdrobim regimul iranian „cu o intensitate crescândă”
236

7.927
Președintele Iranului răspunde ultimatumului lui Donald Trump: "Peste 14 milioane de iranieni sunt gata să-și sacrifice viața pentru țară"
7.927
















Comentează