Antarctica a cunoscut primul val de căldură, au anunţat oamenii de ştiinţă care şi-au exprimat temerile cu privire la daunele pe termen lung pe care astfel de fenomene le-ar putea avea asupra animalelor, plantelor şi ecosistemelor, relatează marţi DPA potrivit Agerpres.
Cercetătorii din cadrul iniţiativei Australian Antarctic Program au raportat primul val de căldură la staţia de cercetare Casey din Antarctica de Est în timpul verii australe 2019-2020, perioadă în care temperaturi maxime record au fost consemnate de asemenea în Peninsula Antarctică.
În perioada 23-26 ianuarie, la staţia Casey au fost înregistrate cele mai ridicate valori maxime şi minime de temperatură. Un val de căldură este clasificat ca fiind o perioadă de trei zile consecutive în care sunt consemnate cele mai ridicate temperaturi maxime şi minime.
În timpul acestei perioade, temperaturile minime au depăşit 0 grade Celsius, în timp ce maximele au fost peste 7,5 grade Celsius.
La 24 ianuarie a fost înregistrată o temperatură de 9,2 grade Celsius la staţia Casey, cu 6,9 grade peste media valorilor maxime din această regiune şi cea mai ridicată valoare consemnată vreodată în acel loc. A doua zi dimineaţă a fost înregistrat recordul pentru cea mai ridicată valoare minimă, de 2,5 grade Celsius.
Recorduri de temperatura au fost, de asemenea, depăşite în februarie la bazele de cercetare din Peninsula Antarctică, temperaturile medii zilnice lunare depăşind mediile obişnuite cu 2 şi chiar 2,4 grade Celsius.
Rezultatele au fost publicate marţi în jurnalul ştiinţific Global Change Biology, printre semnatari numărându-se oameni de ştiinţă australieni de la Universitatea din Wollongong, Universitatea din Tasmania şi de la agenţia guvernamentală Australian Antarctic Division.
Cercetătorii au indicat că, pe baza experienţei anterioare a verilor neobişnuit de călduroase din Antarctica, "ne putem aştepta să fie înregistrate o multitudine de urmări biologice în următorii ani, ilustrând modul în care schimbările climatice afectează chiar şi cele mai îndepărtate zone ale planetei".
Într-un articol publicat marţi pe site-ul The Conversation, autorii au indicat că Antarctica nu este "imună" la evenimentele extreme, a căror frecvenţă şi severitate se preconizează că vor creşte pe fondul schimbărilor climatice. "În timp ce lumea se concentrează, pe bună dreptate, asupra pandemiei COVID-19, planeta se încălzeşte în continuare", au spus ei. "Poate că Antarctica este izolată de restul continentelor de apele Oceanul de Sud, dar are efecte la nivel mondial. Determină banda oceanică transportoare, un sistem constant de circulaţie oceanică profundă care transferă căldura oceanică de jur împrejurul planetei, iar stratul său de gheaţă topit contribuie la creşterea nivelului apelor pe glob", se arată în articol.
Potrivit coautoarei studiului, Dana Bergstrom, vara călduroasă va conduce cel mai probabil la perturbări pe termen lung, care ar putea fi atât pozitive cât şi negative pentru populaţiile locale, comunitaţi şi ecosistem. "Majoritatea formelor de viaţă trăiesc în mici oaze fără gheaţă din Antarctica şi, în mare parte, depind de topirea zăpezii şi a gheţii pentru aprovizionarea cu apă", a spus Bergstrom, cercetătoare la Australian Antarctic Division. Conform studiului, în timp ce gheaţa topită poate oferi o cantitate suplimentară de apă în aceste ecosisteme aride, ceea ce stimulează creşterea şi reproducerea unor organisme precum muşchi, microbi şi nevertebrate, inundaţii excesive pot perturba existenţa acestora. Bergstrom a indicat că în cazul în care gheaţa se topeşte complet devreme, va fi secetă tot restul sezonului. De asemenea, temperaturile ridicate pot provoca stres termic unora dintre plante şi animale, a adăugat ea.
Luna trecută, oamenii de ştiinţă au înregistrat cea mai călduroasă zi din Antarctica, valul de căldură topind calotele glaciare şi zăpada de pe continent.
Valorile de temperatură consemnate la staţia de cercetare argentiniană Esperanza Base, din nordul Antarcticii, au atins 18,3 grade Celsius la 6 februarie, după cum a anunţat agenţia spaţială americană NASA, care a adăugat că temperaturile le-au egalat pe cele consemnate în oraşul american Los Angeles.
Antarctica a cunoscut primul val de căldură - Fenomenul ar putea avea efecte pe termen lung
Explorează subiectul
Articole Similare

6
Procurorii ucraineni acuză trupele ruse de executarea a doi prizonieri de război în Donețk
6

376
De ce Rusia nu poate construi rezerve militare, în ciuda recrutărilor masive: Avertisment dur al ISW pentru Kremlin
376

15
Guvernul german, precaut în privinţa discuţiilor purtate de Trump cu Putin şi Zelenski
15

24
Recoltă record de grâu în Argentina, după un sezon aproape ideal pentru fermieri
24

1.405
540 de angajați au primit bonusuri uriașe: Câte 400.000 de dolari după ce șeful lor a vândut firma
1.405

1.042
Financial Times - Finalul păcii, încă în așteptare: optimism la vârf, blocaj pe teritorii după discuțiile Trump–Zelenski
1.042

4.292
Un important expert rus a descifrat negocierile de pace din Ucraina: „Un lucru este clar!”
4.292

1.926
Intervenția Chinei în alegeri prin AI: documente indică manipularea votului din Taiwan
1.926

32
VIDEO Un cocktail de ceaţă şi smog toxic reduce la minimum vizibilitatea în New Delhi: zeci de zboruri anulate
32

3.165
Zelenski a dezvăluit ce a vorbit cu Trump: „garanții” de securitate pe 15 ani pentru Ucraina / Ce a solicitat liderul de la Kiev
3.165

3.593
Putin și Zelenski îngroapă securea războiului? Donald Trump susține că Rusia va ajuta la reconstrucția Ucrainei
3.593

4.871
VIDEO China a încercuit militar Taiwanul: principala rută de aprovizionare cu arme a fost blocată
4.871

6.243
Capitala pe care Vladimir Putin ar putea să o cucerească în doar 60 de ore
6.243

















Comentează