ANPIS: 1,19 miliarde de lei, valoarea alocaţiilor pentru copii plătite în noiembrie 2025

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 06-01-2026 10:20

Article thumbnail

Sursă foto: ANPIS - Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială

Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2025 a fost de aproape 1,19 miliarde de lei, la o sumă medie plătită pentru fiecare beneficiar de 335,32 lei, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

În perioada analizată au beneficiat de acest ajutor 3.548.772 de copii, cei mai mulţi din Bucureşti (363.313) şi din judeţele Iaşi (201.021), Suceava (136.643), Cluj (124.311), Constanţa (123.117), Bacău (119.921) şi Timiş (117.915).

Potrivit ANPIS, cei mai puţini beneficiari au fost înregistraţi în judeţele: Tulcea (31.755), Caraş-Severin (36.662), Covasna (36.749) şi Mehedinţi (36.766).

Suma medie plătită a avut cea mai mare valoare în judeţele Caraş-Severin, de 343,33 lei, Botoşani (342,15 lei) şi Sălaj (340,09 lei).

Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, dar care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri