Populaţia din judeţul Suceava care deţine câini sau pisici de rasă comună poate beneficia de sterilizări gratuite, în cadrul unei campanii organizate de Animal Society, în parteneriat cu Four Paws International şi Primăria Municipiului Suceava.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Animal Society, campania se va desfăşura până pe 30 mai, la adresa Strada Energeticianului nr. 9A, iar intervenţiile sunt complet gratuite pentru toţi proprietarii de animale din oraş, dar şi pentru animalele fără stăpân.
Iniţiativa vine în contextul în care, abandonul şi înmulţirea necontrolată a câinilor şi pisicilor constituie, în continuare, o problemă în judeţul Suceava, informează Agerpres.
Potrivit legislaţiei în vigoare, sterilizarea câinilor de rasă comună este obligatorie, iar nerespectarea acestei obligaţii poate duce la amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.
"Sterilizarea nu este doar o obligaţie legală, ci şi un act de responsabilitate faţă de animale şi faţă de comunitate. Fiecare animal sterilizat înseamnă şanse mai mici ca alte zeci de pui să ajungă în stradă, flămânzi, bolnavi sau victime ale cruzimii. Este o soluţie simplă, eficientă şi profund morală", a declarat preşedintele Animal Society, Anca Tomescu.
Pe lângă aspectul legal, sterilizarea este recomandată şi din punct de vedere medical, intervenţia reducând riscul apariţiei unor boli grave şi contribuind la o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă pentru animale.
Totodată, este considerată cea mai umană şi eficientă metodă de reducere a numărului de animale fără stăpân, o problemă care afectează majoritatea oraşelor din România.
Sterilizări gratuite pentru animalele de rasă comună. Animal Society suportă toate costurile
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

391
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
391

1.585
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.585

9.376
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
9.376

2.278
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.278

1.441
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.441

1.647
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.647

3.748
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.748

2.663
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.663

4.991
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
4.991

109
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
109

2.557
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
2.557

3.158
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
3.158

84
VIDEO Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
84
















Comentează