Cancelarul german Angela Merkel a apreciat vineri că recentele mesaje postate pe Twitter de către preşedintele Donald Trump în care a atacat parlamentare democrate provenind din rândul imigranţilor merg 'împotriva măreţiei americane', exprimându-şi sprijinul necondiţionat pentru acestea, informează AFP potrivit Agerpres.
'Vreau ferm să mă distanţez de aceste atacuri şi sunt solidară cu femeile atacate', a insistat într-o conferinţă de presă Angela Merkel, care întreţine relaţii dificile cu preşedintele american.
Cancelarul german a subliniat că ceea ce a făcut forţa SUA este tocmai faptul 'că oamenii de diferite naţionalităţi alcătuiesc poporul american'. În consecinţă, tweet-urile lui Trump care atacă patru reprezentante ale Partidului Democrat sunt 'ceva care merg împotriva măreţiei Americii'.
Înaintea Angelei Merkel, premierul britanic Theresa May a denunţat luni afirmaţiile 'total inacceptabile' din mesajele de pe Twitter ale preşedintelui american, prin care a invitat să se întoarcă de unde au venit alese democrate din Congres precum Alexandria Ocasio-Cortez din New York şi Ilhan Omar din Minnesota, una din primele două membre musulmane ale parlamentului SUA.
Afirmaţiile cancelarului german contrastează cu reţinerea obişnuită atunci când vine vorba de probleme politice interne din alte ţări. Subiectul rasismului este extrem de sensibil în Germania, care se doreşte un model de toleranţă din cauza trecutului său nazist.
Donald Trump, chiar înainte de a-şi prelua funcţia la Casa Albă şi de mai multe ori de atunci, a atacat Germania în general şi pe cancelar în particular, mai ales pentru politica sa generoasă în materie de migraţie, excedentul său comercial sau cheltuielile militare considerate insuficiente.
Angela Merkel l-a avertizat pe Donald Trump imediat după alegerea sa că va trebui să apere valorile democratice occidentale, notează AFP
Angela Merkel denunţă atacurile lui Donald Trump împotriva parlamentarelor americane
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

106
Marii câștigători, după închiderea Strâmtorii Ormuz: Trei țări au dat lovitura, în timp ce restul lumii este în criză profundă
106

745
VIDEO Donald Trump, apariție surpriză pe Artemis II: Este cu adevărat ceva foarte special! Nu se compară cu nimic
745

1.327
Donald Trump joacă all-in alături de Viktor Orban: JD Vance vine la Budapesta, înaintea unor alegeri extrem de tensionate
1.327

2.233
VIDEO Echipajul de pe Artemis II scrie cu adevărat istorie: Au ajuns unde niciun om nu a mai fost vreodată
2.233

10.639
VIDEO S-a dezlănțuit ”iadul” la Teheran: Israelul n-a mai așteptat expirarea ultimatumului lui Trump și a atacat extrem de puternic în Iran
10.639

190
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
190

1.404
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
1.404

1.242
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
1.242

1.223
'Voiam să creadă că era în alt loc': SUA prezintă povestea integrală a misiunii de salvare a piloților catapultaţi în munţii Iranului
1.223

78
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
78

1.996
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
1.996

919
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
919

2.093
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
2.093
















Comentează