Ambasada României la Berlin are în atenţie cazul minorului de cetăţenie română internat într-un centru maternal din Republica Federală Germania, acesta fiind subiectul unei anchete sociale, după ce pe corpul acestuia au fost identificate contuzii, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-un comunicat transmis AGERPRES.
"Din datele preliminare obţinute de reprezentanţii ambasadei a rezultat faptul că minorul a fost internat iniţial într-un centru specializat pentru îngrijiri medicale, în urma identificării unor contuzii pe corpul acestuia. Ulterior, acesta a fost transferat către un centru maternal unde se află în prezent alături de mamă, o anchetă socială fiind în derulare pentru a releva cauzele producerii contuziilor identificate pe corpul minorului", precizează sursa citată.
Secţia consulară din cadrul Ambasadei României la Berlin este în contact atât cu autorităţile locale, cât şi cu centrul în care sunt internaţi mama şi minorul de cetăţenie română.
Centrala MAE a transmis instrucţiuni Ambasadei României la Berlin în vederea asigurării asistenţei consulare necesare.
Ambasada României la Berlin menţine cazul în atenţie, este în contact atât cu cetăţeanul român în cauză, cât şi cu autorităţile locale şi acordă asistenţă consulară, în limitele competenţelor legale, punctează MAE.
Anchetă socială în cazul unui copil român internat într-un centru maternal din Germania
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

11
Armata israeliană le-a comunicat iranienilor să evite folosirea trenurilor până marţi seară
11

32
Secretarul general al ONU le cere Statelor Unite şi Israelului să se abțină de la atacarea infrastructurii civile din Iran
32

1.801
Xi Jinping a ordonat o schimbare de strategie a Chinei: Încep să joace total diferit și vor evita crize precum cea din Orientul Mijlociu
1.801

3.294
Se anunță nebunie în Orientul Mijlociu: Se închide un punct strategic, fix locul unde se află staționată Flota a 5-a a Marinei SUA
3.294

5.081
Revoltă la nivel înalt în armata SUA? Comandanții de rang înalt ar putea refuza să execute ordinul lui Donald Trump
5.081

4.962
Marii câștigători, după închiderea Strâmtorii Ormuz: Trei țări au dat lovitura, în timp ce restul lumii este în criză profundă
4.962

2.423
VIDEO Donald Trump, apariție surpriză pe Artemis II: Este cu adevărat ceva foarte special! Nu se compară cu nimic
2.423

2.161
Donald Trump joacă all-in alături de Viktor Orban: JD Vance vine la Budapesta, înaintea unor alegeri extrem de tensionate
2.161

3.102
VIDEO Echipajul de pe Artemis II scrie cu adevărat istorie: Au ajuns unde niciun om nu a mai fost vreodată
3.102

16.901
VIDEO S-a dezlănțuit ”iadul” la Teheran: Israelul n-a mai așteptat expirarea ultimatumului lui Trump și a atacat extrem de puternic în Iran
16.901

239
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
239

1.580
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
1.580

1.502
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
1.502
















Comentează