Parchetul din Viena a anunţat marţi că a fost lansată o anchetă privind o posibilă deturnare de fonduri în interiorul partidului austriac de extremă dreapta FPOe (Partidul Libertăţii). Anunţul survine cu cinci zile înaintea alegerilor legislative considerate cruciale pentru viitorul acestui partid, transmite AFP potrivit Agerpres.
Potrivit media austriece, justiţia se interesează în special de cheltuielile personale ale fostului lider al FPOe şi vicecancelar Heinz-Christian Strache, constrâns să demisioneze în mai, în urma scandalului IbizaGate.
O fostă gardă de corp a lui Strache a fost reţinută în noaptea de luni spre marţi în cadrul anchetei anunţate, precizează cotidianele Der Standard şi Die Presse. Respectivul agent este bănuit de complicitate la crearea unui sistem de facturi false vizând disimularea unor cheltuieli personale ale lui Strache plătite de FPOe, între 2014 şi 2018.
Filiala din Viena a FPOe a confirmat marţi că a pus la dispoziţia fostului său lider un cont bancar menit să acopere cheltuielile de reprezentare ale acestuia, pe care îl alimenta lunar cu până la 10.000 de euro.
A fost lansat totodată un audit intern pentru a verifica dacă Heinz Christian Strache a făcut cheltuieli strict private din aceste sume, iar FPOe l-a exclus din rândurile sale pe bodyguardul implicat în acest caz, care fusese ales consilier municipal la Viena.
Fostul vicecancelar austriac a denunţat pe Facebook o "campanie de joasă speţă" şi a dezminţit orice fraudă.
Scandalul survine după răsunătorul IbizaGate şi ar putea avea legătură cu acesta. Într-o înregistrare video cu camera ascunsă realizată în Baleare în iulie 2017 şi dezvăluită în mai a.c. de media germane, Heinz Christian Strache este surprins discutând despre potenţiale acorduri privind infrastructura publică şi media cu o femeie ce se dădea drept o "investitoare" rusă.
Die Presse şi Der Standard scriu că garda de corp a lui Strache era în contact cu persoane implicate în cursa întinsă acestuia la Ibiza şi nu exclud ca acesta să fi dorit să se răzbune.
Noul şef al FPOe, Norbert Hofer, a părut să susţină marţi această teză într-un mesaj pe Facebook în care denunţă o "reţea criminală" care s-a "folosit de unul din cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Strache pentru a aduna elemente" împotriva acestuia.
Anchetă privind o deturnare de fonduri la FPOe la Viena
București
10°C
Articole Similare

878
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
878

65
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
65

26
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
26

39
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
39

52
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
52

3.270
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
3.270

27
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
27

68
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
68

2.749
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
2.749

35
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
35

2.347
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
2.347

2.491
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
2.491

4.090
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
4.090
















Comentează