Poliţiştii din Târgu Cărbuneşti efectuează cercetări pentru profanare de morminte după ce un bărbat din comuna Săuleşti a sesizat faptul că monumentul funerar unde a fost înhumat fiul său a fost deschis, a informat, marţi seara, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Victor Ţuhaşu potrivit Agerpres
Potrivit acestuia, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi de către un bărbat, de 38 de ani, cu privire la faptul că mormântul fiului său ar fi fost profanat.
"Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, persoane necunoscute au deschis monumentul funerar în care se afla cadavrul unui tânăr de 18 ani, prin îndepărtarea plăcii de beton ce servea drept capac, sicriul fiind deschis. Din primele cercetări s-a mai stabilit că nu sunt bunuri, valori sau obiecte vestimentare lipsă aparţinând monumentului funerar sau cadavrului", a precizat Victor Ţuhaşu.
El a adăugat că în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de morminte, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor.
Anchetă a poliţiştilor la Săuleşti pentru profanare de morminte
București
9°C
Articole Similare

912
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
912

838
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
838

499
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
499

33
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
33

29
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
29

21
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
21

34
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
34

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

76
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
76

22
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
22

3.232
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.232

5.645
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.645

68
VIDEO Șeful CJ Vâlcea: DUCEM DOCTORUL LA SAT!
68
















Comentează