Un număr de aproape 750 de incidente aviatice a fost înregistrat pe aeroporturile din România, în primele şase luni ale anului, luna martie consemnând cea mai ridicată valoare din total, cu 262 de evenimente, reiese dintr-o analiză realizată de către o companie specializată în obţinerea despăgubirilor pentru pasageri, şi publicată marţi.
Pe de altă parte, în intervalul de referinţă, cea mai bună lună pentru călători a fost februarie, când s-au înregistrat doar 45 de întârzieri mai mari de trei ore sau anulări ale zborurilor, adică 0,49% din total.
În luna martie 2018 s-au înregistrat 262 de incidente aviatice, echivalentul a 2,37% din total zboruri, fiind astfel cea mai ridicată valoare din prima jumătate a anului pe principalele aeroporturi din România.
Conform datelor Flight Refund, în primul semestru din 2018, s-au înregistrat 64.330 de zboruri din şi dinspre principalele aeroporturi ale ţării şi 749 de zboruri cu incidente. Comparativ, în 2017, în România, s-au înregistrat 782 de incidente care au condus la circumstanţe neplăcute pentru pasageri, din totalul de 203.403 zboruri comerciale.
La nivel european, cei mai ghinionişti pasageri au avut parte de situaţii neplăcute pe Aeroportul Charles de Gaulle din Paris, unde s-au înregistrat peste 8.800 de incidente. Următoarele aeroporturi în topul incidentelor în prima jumătate a anului 2018 au fost Frankfurt şi Amsterdam, cu peste 6.000, respectiv peste 5.200 de zboruri întârziate sau anulate.
Reprezentanţii Flight Refund se aşteaptă la înregistrarea de incidente şi în a doua parte a anului, în special din cauza unor greve înregistrate în mai multe state din Uniunea Europeană (UE). "În plus, se înregistrează un trend global, de creştere rapidă a numărului de pasageri, cu 10-15% pe an, dar infrastructura nu poate ţine pasul cu acest ritm, prin urmare, numărul de zboruri cu probleme vă creşte. De aceea, este important ca pasagerii să ştie ce drepturi au când zborul întârzie sau este anulat. În primul rând, companiile aeriene trebuie să asigure călătorilor cazare peste noapte, hrană, să ofere alternative pentru zborul anulat sau întârziat şi să răscumpere valoarea biletului. În al doilea rând, pasagerii au dreptul la compensaţii de până la 600 de euro în cazul în care incidentul este din vina companiei aeriene', subliniază Anikó Bolyó, general manager Flight Refund.
Legislaţia europeană prevede faptul că grevele care perturbă activitatea companiilor aviatice nu reprezintă evenimente în urma cărora se pot cere despăgubiri. În egală măsură, nu se pot acorda compensaţii în cazul vremii nefavorabile, tulburărilor politice sau atentatelor teroriste. În schimb, se pot obţine despăgubiri dacă zborul înregistrează întârzieri de cel puţin trei ore, cursa este anulată sau compania aeriană refuză îmbarcarea pasagerului.
"Din păcate, cea mai mare parte a călătorilor din Europa Centrală şi de Est nu ştiu că sunt îndreptăţiţi, potrivit Regulamentului European 216/2004, să primească din partea companiei aeriene o compensaţie pentru zborurile efectuate în ultimii 3 ani. Mai mult, procentul celor care ştiu că pot apela la firme specializate pentru a-şi recupera banii într-un termen rezonabil este mai mic de 1%, ceea ce înseamnă că cei care au dreptul la despăgubiri au pierdut circa 22 milioane de euro. Flight Refund îi ajută pe pasageri să obţină compensaţiile la care sunt îndreptăţiţi printr-o procedură simplă, direct pe site-ul companiei", precizează sursa citată.
Flight Refund a dezvoltat rapid aria de activitate, extinzând-se din Ungaria şi Europa Centrală către piaţa întregii UE şi spre alte destinaţii internaţionale. Încă din anul 2016, compania are clienţi din România, Cehia, Slovacia, Polonia, Franţa, Portugalia şi Spania.
ANALIZA - Aproape 750 de incidente aviatice, înregistrate pe aeroporturile din România, în S1
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

272
Scandal la ANAF - peste 200 de mașini confiscate au dispărut. Șeful Fiscului: 'Nu pot să confirm și nici să infirm / Suntem în plin proces de inventar'
272

192
Bursele europene şi-au luat avânt puternic, după anunțul lui Trump privind Iranul
192

542
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
542

1.417
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.417

1.525
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.525

1.697
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.697

34
FMI, Agenţia Internaţională pentru Energie şi Banca Mondială vor crea un grup de coordonare pentru a gestiona impactul economic al războiului din Orientul Mijlociu
34

57
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 3% în cazul Brent, după ce Trump a declarat că SUA ar putea încheia în curând războiul cu Iranul
57

635
Cum vrea Guvernul să reducă prețul carburanților - două scenarii pe masă. Alexandru Nazare: 'Suntem pregătiţi să fie adoptate în această săptămână'
635

13
BVB a închis în creştere şedinţa de miercuri
13

935
UE anunță că prețurile la energie vor rămâne ridicate și după încheierea războiului din Iran: Se va trece la importuri din SUA și Algeria
935

4.986
Vacanțele de vară ale românilor, în pericol? O mare companie aeriană ia în calcul anularea zborurilor din cauza penuriei de kerosen
4.986

1.528
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.528
















Comentează