Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International a acuzat miercuri Iordania de condamnarea la închisoare a unor femei care nu s-au supus tutorilor sau care au fost acuzate de "relaţii în afara căsătoriei", transmite AFP potrivit Agerpres.
Conform legii iordaniene, femeile sub 30 de ani nu se pot căsători fără acordul "tutorelui" lor de sex masculin, iar relaţiile neoficializate pot fi pedepsite cu închisoarea până la trei ani. Amnesty susţine că femeile acuzate că au ieşit din casă fără permisiunea unui tutore sau au întreţinut relaţii sexuale în afara căsătoriei sunt expuse şi unor "teste umilitoare de virginitate", în caz că familia depune plângere. Copiii născuţi în afara căsătoriei pot fi despărţiţi de mame, mai arată un raport al organizaţiei neguvernamentale.
Într-o conferinţă de presă la Amman, directoarea Amnesty pentru Orientul Mijlociu, Heba Morayef, a cerut guvernului iordanian să asigure femeilor "o viaţă fără abuzuri şi fără detenţie arbitrară" şi să le respecte "libertatea de acţiune". Organizaţia cere autorităţilor "să ia atitudine împotriva abuzurilor ruşinoase (...) începând cu folosirea excesivă a detenţiei de către guvernatorii provinciilor şi cu sistemul discriminatoriu de tutelă masculină".
Amnesty recunoaşte că guvernul de la Amman a adoptat în ultimii ani reforme împotriva "violenţelor legate de sex, în special prin deschiderea adăpostului Dar Amneh pentru femeile aflate în pericol".
Directoarea adăpostului, Manel Ibrahim, a declarat agenţiei France Presse că după inaugurarea de la sfârşitul lui iulie 2018 a primit "86 de cazuri transferate de guvernatori ai provinciilor", dintre care 64 au fost "reabilitate" în cadrul familiilor. Programele de reabilitare sunt efectuate de asistenţi sociali, psihiatri şi consilieri juridici, iar în cadrul lor sunt convocate şi familiile, a arătat ea. Cazurile sunt monitorizate şi după ce se încheie "munca de reconciliere a femeilor cu familiile şi îndepărtarea factorilor de risc".
Guvernul iordanian a declarat organizaţiei Amnesty International că în 2019 au fost pedepsite prin detenţie administrativă pentru "relaţii în afara căsătoriei" 85 de femei. Autorităţile au negat însă că au fost închise femei şi pentru "absenţă" de la domiciliu şi au precizat că în total sunt închise 149 de femei.
Amnesty susţine că a identificat 22 de femei iordaniene închise în cel mai mare penitenciar din ţară, Juweideh, fără a fi inculpate şi fără proces, pentru "absenţă" de la domiciliu sau pentru relaţii în afara căsătoriei; un bărbat din familie trebuie să achite cauţiunea pentru eliberare în astfel de cazuri. Cele mai multe dintre deţinutele respective susţin că au fugit dintr-un mediu violent.
Una din femei a relatat organizaţiei că a fost închisă după ce tatăl ei a reclamat-o autorităţilor că a fugit cu un bărbat, deşi ea fusese de fapt nevoită să scape de abuzuri. Alte patru au susţinut că au ajuns în închisoare după ce spitalele au anunţat poliţia că sunt gravide, deşi nu erau căsătorite.
Amnesty International acuză Iordania de condamnarea la închisoare a femeilor care nu se supun tutorilor
Explorează subiectul
Articole Similare

2.760
'Informaţii foarte tulburătoare şi cu adevărat îngrozitoare': Hillary Clinton, mesaj dur în legătură cu dosarele Epstein
2.760

1.730
Monstrul își devorează creatorul: lumea pe care a visat-o Putin este exact cea care îi poate semna sentința
1.730

1.247
Forțele americane ICE primesc o lovitură puternică: ce au decis mai multe sute de judecători din SUA
1.247

1.446
Afacerea murdară cu flori 'frumoase': un raport exploziv arată cât de periculos poate fi să oferi un buchet de trandafiri
1.446

1.525
Decizie fără precedent a Băncii Centrale Europeane: moneda euro devine armă globală în fața crizelor financiare
1.525

50
VIDEO Astronauta franceză Sophie Adenot a ajuns sâmbătă, împreună cu doi americani şi un rus, pe Staţia Spaţială Internaţională
50

2.179
Marco Rubio dezvăluie ce urmărește Donald Trump în privința războiului din Ucraina, după întâlnirea cu Zelenski
2.179

1.051
Mega-proiect feroviar în Europa: trei țări sapă sub munți pentru a construi cel mai lung tunel subteran realizat vreodată
1.051

326
În trecut, struțul putea să zboare: cum și de ce și-a pierdut această abilitate
326

1.427
SUA face ravagii În Siria: au efectuat atacuri asupra a peste 30 de ţinte ale Statului Islamic
1.427

1.465
'Nu voi uita niciodată cum m-am simțit': experiență paranormala trăită de o jurnalistă într-un sat părăsit
1.465

798
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Orașul Herson este sub foc continuu. Infrastructură critică a fost puternic avariată
798

1.605
Hrana, noua armă de război a Rusiei. Semnal de alarmă tras de un lider european: Dependența alimentară face UE vulnerabilă
1.605

















Comentează