Marina americană ar putea extinde protecţia pe care o acordă navelor civile americane în Strâmtoarea Ormuz la vasele altor ţări, a informat vineri la Washington un oficial militar, pe fondul tensiunilor navale cu Iranul, potrivit AFP.
"Actuala foaie de parcurs este să însoţim vasele sub pavilion american, dar purtăm discuţii şi cu alte ţări pentru a include şi navele lor", a declarat vineri colonelul Patrick Ryder, purtător de cuvânt al Comandamentului militar american din Orientul Mijlociu (CENTCOM).
Pentagonul a anunţat joi că nave de luptă însoţesc vasele americane în Golful Persic, după două incidente între nave de comerţ şi forţele iraniene.
Marţi, Cargoul Maersk Tigris, sub pavilionul Insulelor Marshall, cu 24 de marinari la bord, dintre care patru români, a fost interceptat marţi de armata de elită a regimului de la Teheran în Golf.
Săptămâna trecută, un alt cargou, Maersk Kensington, sub pavilion american, a fost urmărit aproape 20 de minute de patru nave de patrulare iraniene.
Pentagonul foloseşte termenul "a însoţi" şi nu "a escorta" pentru a califica acţiunea sa. Navele militare ale Statelor Unite urmăresc de la distanţă vasele cărora le acordă protecţie, dar "suficient de aproape pentru a interveni dacă este cazul", potrivit oficialilor americani.
O operaţiune similară s-a desfăşurat în 2010, au indicat aceleaşi surse.
Operaţiunea de "însoţire" nu a necesitat sporirea prezenţei navale americane în regiune, unde se aflau deja mai multe vase de luptă.
Iranul a negat orice substrat politic sau militar în reţinerea cargoului Maersk Tigris. Potrivit Teheranului, acţiunea este motivată de un litigiu comercial cu Maersk, gigantul danez din domeniul transporturilor maritime.
Vineri, Maersk Tigris era în continuare ancorat în apropierea insulei iraniene Larak, potrivit Pentagonului.
Joi, "patru nave americane au fost însoţite prin Strâmtoarea Ormuz" de Marina SUA, a informat purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, colonelul Steven Warren.AGERPRES
Americanii cresc tensiunea în Orient: Vor să blocheze strântoarea Ormuz
București
9°C
Articole Similare

31
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
31

254
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
254

1.696
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
1.696

1.102
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.102

1.304
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.304

2.270
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.270

591
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
591

1.277
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.277

1.369
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.369

1.501
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.501

29
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
29

1.107
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.107

472
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
472
















Comentează