Statele Unite au avertizat joi trupele ruse, care au fost desfăşurate în Kazahstan pentru a sprijini puterea care se confruntă cu revolte, împotriva oricărei încălcări a drepturilor omului sau a oricărei încercări de "preluare a controlului" asupra instituţiilor ţării, informează AFP preluat de agerpres.
"Statele Unite şi, sincer, întreaga lume monitorizează orice posibile încălcări ale drepturilor omului. Şi monitorizăm, de asemenea, orice act care poate pune bazele unei preluări a controlului asupra instituţiilor Kazahstanului", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.
Cea mai mare ţară din Asia Centrală este zguduită de un protest care a izbucnit duminică în vest după o creştere a preţului gazelor şi s-a extins în capitala economică Almatî, unde demonstraţiile s-au transformat într-o revoltă împotriva puterii, protestatarii intrând în clădiri oficiale.
La solicitarea guvernului kazah, Moscova a trimis militari ca parte a desfăşurării unei "forţe colective de menţinere a păcii" a Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), organism aflat sub controlul Rusiei.
"Facem apel la forţele de menţinere a păcii şi de ordine ale CSTO să respecte drepturile omului pentru a sprijini o soluţie paşnică", a insistat Ned Price.
"Sperăm că guvernul Kazahstanului va fi capabil să răspundă la problemele care sunt, în mod fundamental, de natură economică şi politică", a adăugat el. El a asigurat că Statele Unite sunt pregătite să acorde sprijinul lor în calitate de "partener al poporului şi al guvernului Kazahstanului".
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat "a condamnat în cei mai fermi termeni posibil violenţa şi distrugerea de proprietăţi".
Mai devreme în cursul zilei de joi, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken i-a cerut omologului său kazah, Mukhtar Tileuberdi, o soluţionare paşnică a crizei cauzate de revoltele fără precedent izbucnite în Kazahstan.
Într-o convorbire telefonică, "secretarul de stat a reiterat sprijinul deplin al Statelor Unite pentru instituţiile constituţionale şi mass-media libere şi a susţinut o soluţie paşnică, care să respecte drepturile la criză".
Americanii avertizează trupele ruse desfăşurate în Kazahstan
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.030
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
1.030

68
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
68

1.733
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.733

2.782
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.782

43
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
43

1.423
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.423

3.370
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.370

46
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
46

3.359
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.359

2.298
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.298

179
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
179

100
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
100

4.133
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
4.133
















Comentează