Din august, armata rusă şi-a consolidat în mod semnificativ forţele la frontiera cu Ucraina, ceea ce reprezintă o ameninţare militară fără precedent de la anexarea peninsulei Crimeea în 2014, a declarat marţi şeful Statului Major al forţelor ucrainene, generalul Viktor Mujenko, într-un interviu acordat Reuters preluată de Agerpres.
În sprijinul afirmaţiei sale, generalul ucrainean a prezentat mai multe imagini din satelit care arată prezenţa tancurilor ruseşti T-62 M la 18 km de graniţa ucraineană, unde numărul lor a crescut de la 93 la 250 între mijlocul lunii septembrie şi 1 octombrie.
În opinia sa, aceasta este o dovadă a consolidării concertate de forţe ruse înainte de 25 noiembrie, când gărzile de coastă ruse au oprit cu forţa şi sechestrat trei nave militare ucrainene în apropiere de strâmtoarea Kerci, după ce au deschis focul asupra lor, o acţiune ce a provocat temeri conducerii ucrainene că acest incident ar putea fi precursorul unei invazii de amploare.
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko l-a acuzat pe omologul său rus Vladimir Putin că doreşte să anexeze întreaga Ucraină. În urma acestui incident naval, Kievul a instituit legea marţială pe o perioadă de 30 de zile în zonele cele mai vulnerabile.
'Avem în faţa noastră un agresor care nu are nicio limită legală, morală sau orice alte limite. Este foarte greu de prezis când va dori să treacă la faza activă a luptelor împotriva Ucrainei', a afirmat generalul Mujenko.
Incidentul din strâmtoarea Kerci constituie, potrivit lui, 'un act de agresiune din partea forţelor regulate, ale celor ale Serviciului de frontieră (al Federaţiei Ruse) faţă de forţele armate ucrainene'.
Armata ucraineană a trimis de asemenea întăriri terestre şi aeriene la frontieră, intensificându-şi manevrele în întreaga ţară, a adăugat acesta, dar a refuzat să ofere detalii.
Ucraina speră să poată să finalizeze până anul viitor construcţia unei baze militare la Marea Azov, care fusese planificată înainte de incidentul naval din largul Crimeei.
Kievul aşteaptă de asemenea ajutor din partea aliaţilor săi, în principal SUA, în special în livrări de echipamente, inclusiv aeriene şi navale de recunoaştere, nave şi şi arme pentru forţele terestre, a mai spus generalul Mujenko.
Criza în relaţiile dintre Ucraina şi Rusia s-a amplificat după anexarea peninsulei Crimeea de către Moscova în martie 2014 şi începerea - în acelaşi an - a conflictului din Donbas (estul prorus al Ucrainei), unde Rusia este acuzată că acordă sprijin rebelilor separatişti.
Ameninţarea reprezentată de Rusia, la cel mai ridicat nivel din 2014 (general ucrainean)
București
21°C
Articole Similare

1.311
Armistițiu cu SUA - Un aliat al Iranului rămâne în așteptare
1.311

19
Eblit Systems anunţă un contract de 600 milioane de euro cu forţele armate ale Greciei
19

38
Israelul anunţă o accelerare a producţiei de interceptori de rachetă de tip Arrow
38

45
Georgia şi Azerbaidjan pariază pe Coridorul de Mijloc din Caucaz care leagă China de Europa
45

4.573
Europa îl atacă dur pe Trump: „E ilegal și inacceptabil!” / Scandalul care a generat furia la Bruxelles
4.573

65
Netanyahu: Trump a mulțumit Israelului pentru ajutorul acordat în salvarea aviatorului american catapultat în Iran
65

1.220
Avertisment sumbru al AIEA: Atacurile din apropierea centralei nucleare iraniene Bushehr ar putea provoca un 'accident radiologic grav'
1.220

75
Rusia acuză Ucraina de un nou atac asupra conductei KTK care transportă petrol către Europa
75

19
Inundații devastatoare în Angola - Sunt cel puțin 15 morți
19

108
Xi Jinping cere dezvoltarea accelerată a unui nou sistem energetic, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
108

39
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
39

6.054
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
6.054

126
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
126















Comentează