Ambasadorul Ucrainei la Berlin a refuzat să participe alături de preşedintele german Frank-Walter Steinmeier la o acţiune de comemorare a 80 de ani de la invazia Germaniei naziste în Uniunea Sovietică, el acuzând un ''afront'' din partea organizatorilor pentru desfăşurarea acestui eveniment la un muzeu ce poartă numele Rusiei, diplomatul ucrainean interpretând aceasta ca o ignorare a victimelor pe care le-au avut atunci şi celelalte republici sovietice, nu doar Rusia, notează Agerpres.
Ambasadorul ucrainean, Andrii Melnik, şi-a anulat participarea la eveniment, întrucât acesta urma să se desfăşoare la Muzeul Germano-Rus din districtul berlinez Karlshorst. ''Din punctul de vedere al ucrainenilor este un afront, foarte regretabil şi alienabil în acelaşi timp'', şi-a motivat diplomatul ucrainean decizia într-o scrisoare trimisă directorului muzeului, Joerg Morre.
El a criticat faptul că muzeul ales ca loc al manifestării de comemorare şi dedicat războiului de exterminare împotriva Uniunii Sovietice poartă numai numele Rusiei, nu şi pe cele ale fostelor republici sovietice, printre care şi Ucraina, care de asemenea au avut milioane de victime în al Doilea Război Mondial.
''Vinovăţia germanilor pentru crimele naziste continuă să fie considerată a fi fost numai împotriva Rusiei şi a ruşilor'', a menţionat ambasadorul ucrainean în scrisoare. ''Alte naţiuni, precum ucrainenii, care au suferit masiv, dar şi Belarusul şi ţările baltice, sunt pur şi simplu ignorate'', adaugă el, acuzaţii pe care preşedinţia germană le-a respins vehement, considerându-le neadevărate.
''Ceea ce este inacceptabil este atacul general al ambasadorului asupra politicii germane de comemorare'', a declarat o sursă apropiată preşedintelui german, Frank-Walter Steinmeier. ''Cu acuzaţiile sale grave, el (ambasadorul ucrainean) aduce un deserviciu intereselor justificate ale ţării sale, dar şi relaţiilor germano-ucrainene'', mai spune aceeaşi sursă.
De asemenea, într-o declaraţie oficială, biroul preşedintelui german a respins criticile ambasadorului ucrainean şi a calificat drept regretabilă decizia acestuia de a nu participa la evenimentul comemorativ. Această decizie este contrară convingerii preşedintelui Steinmeier conform căreia ''memoria acestui război trebuie să aibă un efect unificator, dincolo de toate diferenţele şi conflictele'', mai remarcă preşedinţia germană.
Ambasadorul Ucrainei în Germania refuză participarea la o comemorare a invadării URSS
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

168
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
168

1.137
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
1.137

901
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
901

1.150
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.150

2.012
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.012

528
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
528

1.230
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.230

1.326
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.326

1.465
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.465

27
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
27

1.086
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.086

467
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
467

1.039
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
1.039
















Comentează