Autorităţile iraniene au anunţat că l-au convocat miercuri pe ambasadorul Germaniei la Teheran pentru a protesta faţă de extrădarea de către Berlin în Belgia a unui diplomat iranian suspectat de implicare într-un proiect de atentat asupra unei adunări a opozanţilor iranieni la finalul lui iunie, în Franţa.
Anunţul a fost făcut de un purtător de cuvânt al ministerului iranian de Externe, într-un comunicat preluat de AFP prluată de Agerpres.
Potrivit sursei citate, Teheranul a transmis ambasadorului că Iranul consideră că predarea lui Assadollah Assadi către justiţia belgiană a fost "provocată de un complot al duşmanilor Iranului şi al relaţiilor iraniano-europene" şi a făcut apel la eliberarea lui fără întârziere.
Assadollah Assadi, prezentat de opozanţii vizaţi ca fiind comanditarul atentatului, se afla la post la ambasada Iranului la Viena când a fost reţinut în Germania la începutul lui iulie, la puţin timp după dejucarea acestui proiect de către autorităţile belgiene.
Vizat de un mandat de arestare european, el a fost predat marţi de către Germania justiţiei din Belgia, care l-a trimis după gratii.
Pe 2 iulie, Parchetul federal belgian competent în materie de terorism a anunţat că a dejucat un proiect de atentat cu bombă ce ar fi trebuit să aibă loc înainte cu o zi în Villepinte, regiunea pariziană, în timpul reuniunii anuale a unui grup de opozanţi ai regimului iranian, Mujahedinii Poporului Iranian (MEK).
Un cuplu de belgieni de origine iraniană a fost arestat chiar în acea zi, pe 30 iunie, în regiunea bruxelleză, având asupra sa, în maşină, în jur de 500 de grame de TATP, un exploziv extrem de instabil, şi un detonator.
În afară de acest cuplu - un bărbat de 38 de ani şi o femeie de 34 de ani - şi de Assadollah Assadi, un al patrulea suspect, în vârstă de 55 de ani, arestat în Franţa, a fost extrădat către justiţia belgiană în timpul verii.
Acest caz a generat tensiuni diplomatice franco-iraniene, într-un moment în care puterile europene, printre care Franţa şi Germania, încearcă să salveze acordul asupra programului nuclear iranian, din care Donald Trump a retras SUA.
Pe 3 octombrie, autorităţile franceze au acuzat ministerul iranian al Informaţiilor că a ordonat acest proiect de atentat, ceea ce Teheranul a dezminţit cu fermitate.
La rândul său, secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a reacţionat într-un comunicat la extrădarea, marţi, a suspectului: "Amploarea acestui complot (...) ne reaminteşte că Iranul rămâne primul stat sponsor al terorismului în lume".
Ambasadorul german la Teheran a fost convocat la MAE iranian după ce Germania a extrădat în Belgia un diplomat iranian
Articole Similare

282
VIDEO Președintele somalez avertizează, după ce Israelul a recunoscut Somaliland ca stat: „O cutie a Pandorei se va deschide în lume”
282

841
VIDEO „Zidul Berlinului” din nordul Europei: gardul de 280 de kilometri separă o țară de Rusia
841

3.123
UPDATE / VIDEO-FOTO Rușii au lansat „botezul focului” în Ucraina! Atac amplu, în seara de Revelion: cel puțin 24 de persoane au fost ucise, în riposta Kievului
3.123

4.123
VIDEO Tragedie în primele ore ale anului, în Elveția: zeci de morți într-o explozie în celebra stațiune de schi Crans-Montana
4.123

911
Premieră europeană. Parisul pregătește o lege radicală: fără rețele sociale pentru cei sub 15 ani
911

5.576
Ieșire explozivă a lui Donald Trump: familia Clooney, luată în râs, Franţa făcută praf pe tema imigraţiei
5.576

1.730
Reacția fermă a preşedintelui Taiwanului, după exerciţiile militare chineze din această săptămână
1.730

3.667
Cercetătorii au rămas uimiți după ce au efectuat un studiu ADN pe o femeie în vârstă de 117 ani. Descoperirea deschide o poartă către viitor
3.667

108
Şeful armatei israeliene vorbeşte despre determinarea absolută de a dezarma Hamasul în 2026
108

1.091
Macron promite un an 2026 cu reguli tăioase: serviciu militar și rețele sociale interzie tinerilor
1.091

1.884
O nouă apariție a monstrului din Loch Ness. A fost văzut pentru a cincea oară anul acesta
1.884

2.870
Lichidul care costă 10 milioane de euro litrul. Ce este și la ce poate fi întrebuințat
2.870

6.034
VIDEO Atac militar american de mare amploare în Oceanul Pacific: Paza de Coastă americană caută supravieţuitori
6.034

















Comentează