Ambasadorii din Rusia şi Belarus au fost invitaţi să participe din nou la banchetul dedicat laureaţilor premiilor Nobel, care va avea loc la Stockholm, după ce nu au primit invitaţii anul trecut din cauza invaziei ruse din Ucraina, a anunţat joi Fundaţia Nobel, informează Reuters.
De asemenea, Fundaţia Nobel l-a invitat şi pe liderul partidului anti-imigraţie Democraţii Suedezi pentru prima oară la acest eveniment. Fundaţia l-a ignorat în mod repetat pe liderul Democraţilor Suedezi, Jimmie Akesson, inclusiv în 2022, când formaţiunea politică s-a clasat pe locul al doilea la alegerile parlamentare, argumentând că acest partid nu se află în concordanţă cu principiile promovate de laureaţii premiilor Nobel, conform agerpres.
Cinci dintre cele şase premii Nobel sunt anunţate la Stockholm în fiecare an la finalul unui proces de nominalizare care este ţinut secret pentru o perioadă de 50 de ani. Premiul Nobel pentru Pace este atribuit la Oslo, unde au loc festivităţi separate.
Fundaţia Nobel a precizat că ambasadorii tuturor ţărilor care au reprezentanţe diplomatice în Suedia şi în Norvegia vor fi invitaţi să participe la ceremoniile oficiale de înmânare a acestor premii, care vor avea loc în luna decembrie. Anul trecut, fundaţia i-a exclus de la eveniment pe ambasadorii din Rusia şi Belarus.
În acest an, Fundaţia Nobel a precizat că doreşte să îi includă pe lista invitaţilor chiar şi pe diplomaţii ţărilor care nu împărtăşesc valorile promovate de premiile Nobel.
"Este foarte clar că lumea a devenit din ce în ce mai divizată în sfere de influenţă, în care dialogul dintre cei care au păreri diferite este redus", a declarat Vidar Helgessen, directorul executiv al Fundaţiei Nobel, într-un comunicat.
"Pentru a contracara această tendinţă, extindem acum invitaţiile noastre, pentru a celebra şi a înţelege mai bine premiile Nobel şi importanţa lor pentru o ştiinţă liberă, o cultură liberă şi societăţi libere şi pacifiste", a adăugat el.
Laureaţii premiilor Nobel din acest an vor fi anunţaţi la începutul lunii octombrie, iar ceremoniile de înmânare a premiilor vor avea loc pe 10 decembrie, data la care se comemorează moartea creatorului lor, industriaşul suedez Alfred Nobel.
Liderul Suedezilor Democraţi, Jimmie Akesson, a reacţionat foarte repede după anunţul de joi al Fundaţiei Nobel şi a spus că nu va participa la eveniment.
"Din păcate, voi fi ocupat în acea zi", a declarat el într-un mesaj publicat pe Facebook
Ambasadorii Rusiei și Belarusului au primit din nou invitații la banchetul laureaților Nobel
București
12°C
Articole Similare

116
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
116

21
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
21

508
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
508

1.137
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.137

1.208
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.208

91
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
91

2.612
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.612

1.758
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.758

2.151
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.151

5.225
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
5.225

1.204
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.204

1.060
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
1.060

53
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
53
















Comentează