Atât Amazon cât şi Facebook vor intra sub incidenţa noilor propuneri privind impozitul minim de 15% pe profitul companiilor, valabil la nivel global, convenit sâmbătă de miniştrii de Finanţe ai ţărilor din G7, a anunţat secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, transmite Reuters, citat de agerpres.
Întrebată dacă cele două companii vor fi vizate de propunere, Yellen a răspuns: "Propunerea va include marile firme profitabile iar acele firme, cred, se vor califica în aproape orice definiţie".
În comunicatul comun al miniştrilor de Finanţe din G7 se arată că propunerea va taxa "cele mai mari şi mai profitabile întreprinderi multinaţionale" în ţările în care realizează profitul, nu doar unde sunt înregistrate.
Amazon are o marjă de profit mai scăzută decât a majorităţii companiilor din domeniul tehnologiei, iar ţările europene sunt îngrijorate că nu va intra sub incidenţa impozitului minim de 15% pe profitul companiilor.
Ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, a declarat că acordul reprezintă "o veste proastă pentru paradisurile fiscale din întreaga lume".
În schimb, ministrul irlandez de Finanţe, Paschal Donohoe, a cărui ţară va fi potenţial afectată, din cauza ratei impozitului pe profit de 12,5%, a afirmat că orice acord global trebuie să ţină cont şi de statele mai mici.
Tot sâmbătă, Janet Yellen le-a cerut statelor din G7 şi altor ţări să menţină sprijinul fiscal pentru redresarea economiilor lor şi să facă investiţii pentru a lupta contra schimbărilor climatice şi a inegalităţilor.
"Economiile din G7 au spaţiu fiscal pentru a-şi accelera redresarea nu doar pentru a ajunge la nivelul de dinaintea pandemiei de coronavirus (Covid-19) ci şi pentru a sprijini revenirea la traiectoria de creştere de dinaintea pandemiei. De aceea continuăm să cerem schimbarea modelului nostru de gândire, de la "să nu retragem prea curând măsurile de sprijin", la "ce se mai poate face acum", a declarat secretarul Trezoreriei SUA.
A fost pentru prima dată de la debutul pandemiei când miniştrii de Finanţe din ţările puternic industrializate s-au întâlnit în persoană, această reuniune precedând summitul şefilor de stat din G7 care va avea loc în perioada 11-13 iunie în Cornwall, Marea Britanie.
G7 reprezintă economiile cele mai dezvoltate: SUA, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Canada şi Italia.
Amazon şi Facebook vizate pentru impozitarea cu 15% a profitului companiilor
București
9°C
Articole Similare

356
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
356

591
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
591

1.406
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.406

31
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
31

63
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
63

707
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
707

77
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
77

43
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
43

23
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
23

2.797
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.797

3.139
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
3.139

11
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
11

61
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
61
















Comentează