Senatorul liberal de Timiş Alina Gorghiu şi-a exprimat, vineri, speranţa că "scandalul" din ultimele zile, care are în centru Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), nu îi va face pe magistraţi să cedeze în aplicarea actului de justiţie din România, informează agerpres.ro.
"Îmi doresc ca tot acest scandal din ultima vreme să nu fi timorat ceea ce înseamnă sistemul judiciar din România. CSM şi Inspecţia Judiciară nu ar trebui să cedeze deloc niciunei presiuni venite din spaţiul public de la politicieni, de la media care a insistat foarte mult să prezinte dintr-o anumită perspectivă scandalul DNA Ploieşti, motiv pentru care aştept aceste concluzii, considerând, după conferinţa de aseară a preşedintelui Klaus Iohannis, tema revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, închisă", a declarat vineri Alina Gorghiu.
Senatoarea a punctat faptul că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a devenit "cel mai misterios personaj din România", fiind titularul unui portofoliu care a creat un nivel de aşteptare foarte mare referitor la revocarea Laurei Codruţa Kovesi, dar ministrul nu şi-a asumat până acum niciuna din acţiunile din sfera Justiţiei.
Alina Gorghiu i-a transmis ministrului Justiţiei "să lase CSM şi Inspecţia Judiciară să-şi facă raportul", să tragă concluziile şi, în funcţie de acestea, să se ia măsuri în DNA sau în alte parchete, şi "să renunţe la ideea că raportul domniei sale în Parlament nu are niciun fel de valoare, dacă se referă la o eventuală revocare".
În opinia parlamentarului liberal, ar trebui ca ministrul Tudorel Toader să se ocupe de lucruri "mult mai serioase", despre care se vorbeşte foarte puţin în spaţiul public, dar care pot fi "o lovitură absolut periculoasă pentru întregul sistem judiciar".
Alina Gorghiu a mai subliniat că, în ceea ce priveşte legile Justiţiei care au venit înapoi în Parlament, "pe modificările aduse de PSD, există un risc major de destructurare a sistemului judiciar printr-un val de pensionări în condiţiile eliminării limitei de vârstă pentru acordarea pensiei de serviciu, motiv pentru care anul viitor pe vremea aceasta va exista riscul ca peste 2.000 de magistraţi să părăsească sistemul", afirmând că numărul este "enorm".
Senatorul a mai afirmat că este nevoie de un studiu de impact pe toată această situaţie, astfel încât Ministerul Justiţiei, când se vor dezbate în parlament articolele neconstituţionale şi se va relua discuţia pe legile Justiţiei, să poată spune foarte clar în ce măsură prevederile modificate au impact sau nu asupra părăsirii sistemului judiciar de un număr important de magistraţi.
Alina Gorghiu consideră că dacă prevederile de acum intră în vigoare, un sfert din magistraţi ar putea ieşi rapid la pensie, dintre care 90% dintre judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce ar echivala cu o "veritabilă epurare".
"Nu cred că ne permitem să inventăm judecători peste noapte şi să infuzăm în sistemul judiciar magistraţi care nu au pregătirea corespunzătoare. Alte mii vor pleca în următorii ani, cu consecinţe grave asupra actului de justiţie, gândindu-ne că în paralel, durata pregătirii profesionale de la 2 la 4 ani la Institutul Naţional al Magistraturii şi de la 1 la 2 ani stagiul de magistratură, înseamnă o intrare şi mai grea în sistem. Ca urmare, timp de 3 ani niciun absolvent nu va putea deveni judecător stagiar sau procuror stagiar. Ar fi o bulă de timp în care vor ieşi oameni din sistem şi nu va mai intra nimeni", a detaliat Alina Gorghiu.
Alina Gorghiu, reacție la scandalul momentului: Sper că nu îi va face pe magistrați să cedeze
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

386
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
386

222
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
222

541
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
541

1.975
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
1.975

3.436
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
3.436

3.431
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
3.431

1.680
'Penurie' - Avertismentul lui Traian Băsescu în plină criză a carburanților. Care este marea lui îngrijorare
1.680

2.654
EXCLUSIV Lideri PSD, în ședință la Intercontinental: „Bolojan e surd și orb!” (surse)
2.654

2.804
Traian Băsescu critică 'hârjoneala' dintre PSD și premier și dezvăluie ce ar fi făcut în locul lui Nicușor Dan: 'Dacă n-ar fi mers, nu mai lungeam boala / Aș fi tăiat craca'
2.804

5.371
'Ați înfrânt, băieți!' Val de reacții după eșecul în procesul cu Pfizer: Europarlamentarul Gheorghe Piperea lansează un atac frontal
5.371

129
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
129

5.494
Scandal după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Atac dur din PSD, acuzații de 'lovitură de grație' pentru buget
5.494

299
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
299
















Comentează