Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, se deplasează, marţi, la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, care a fost afectat de un incendiu anul trecut, şi va discuta cu autorităţile locale, dar şi cu echipa de conducere în vederea redeschiderii unităţii pentru a acorda asistenţă medicală în condiţii de siguranţă pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.
Vinerea trecută, aflat într-o vizită la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Capitală, ministrul Rafila a anunţat că sunt făcute demersuri pentru redeschiderea unităţilor medicale care au fost afectate de incendii în ultima perioadă, informează Agerpres.
"Şi spitalul din Constanţa a fost victima unui incendiu nefericit şi trebuie şi acolo să redăm sistemului de sănătate o capacitate, care este dublată de profesionişti foarte buni, încât să fim într-adevăr pregătiţi. Mi s-a părut foarte ciudat că, după un an de zile la Institutul "Matei Balş", după mai multe luni de zile de la Constanţa, lucrurile au rămas blocate şi a trebuit să facem acum, în ultimele săptămâni, eforturi ca activitatea acestor instituţii să se reia. Este important să dispunem de toate resursele necesare", afirma Rafila.
Pe 1 octombrie, şapte pacienţi de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa au murit în incendiul de la secţia Anestezie Terapie Intensivă. Toţi cei internaţi au fost evacuaţi şi spitalizaţi în unităţi medicale din judeţ. Dintre aceştia, cinci au decedat ulterior.
Alexandru Rafila merge la spitalul unde au murit 7 oameni, ca urmare a unui incendiu
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

19
Val de alergii de primăvară: sute de pacienți ajung la alergologie
19

26
Marcel Ciolacu: Au fost demarate procedurile pentru realizarea unui centru integrat de oncologie
26

489
Cum a fost tratat un bărbat cu dureri de spate, după ce alți medici l-au refuzat
489

16
Copiii vor fi consultați în alt pavilion la Spitalul Municipal Mangalia
16

47
Roboții cu ADN ar putea revoluționa administrarea medicamentelor
47

47
CJ Vâlcea va achiziţiona un autovehicul pentru demararea unei caravane medicale prin satele izolate
47

2.075
Nu vine o criză de medicamente, ci una de prețuri. Dragoș Damian: „Medicamentele ieftine ar putea dispărea din România”
2.075

28
Spitalul Judeţean Timișoara a inaugurat Compartimentul de Alergologie şi Imunologie Clinică
28

1.949
Tulburător: Cotard, boala care îî face pe oameni să creadă că au murit, deși respiră, se hrănesc și merg
1.949

64
Țigările electronice cu nicotină pot fi mai eficiente decât metodele clasice, precum plasturii sau guma cu nicotină, pentru persoanele care încearcă să renunțe la fumat
64

65
Medicul Clarisa Bîrlog: Obezitatea este o boală cronică
65

1.420
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
1.420

66
Un medic explică diferenţa dintre tratamentele injetabile pentru slăbit şi chirurgia bariatrică
66
















Comentează