Municipiul Oradea şi restul localităţilor din judeţul Bihor se află, începând de miercuri, sub o avertizare de cod galben ce vizează ninsori moderate şi formarea poleiului.
Conform Vremea Oradea, precipitaţiile vor acoperi întreg oraşul în următoarele 48 de ore, fiind aşteptate depuneri de zăpadă de până la 30 de centimetri în zonele joase şi peste 50 de centimetri în zonele montane. De duminică, masa de aer polar se va insta la definitiv peste Oradea, aducând minime ce vor atinge pragul gerului.
Ziua de miercuri, 7 ianuarie, transformă radical peisajul din Oradea, aducând primele dificultăţi majore în trafic. Valorile termice se situează între o minimă de -1°C şi o maximă care nu depăşeşte pragul de îngheţ, în timp ce umiditatea de aproape 90% şi vântul constant accentuează senzaţia de frig.
Dacă în prima parte a zilei cerul a fost doar noros, începând cu a doua parte a după-amiezii ninsoarea devine moderată, ceea ce duce la formarea unui strat proaspăt de zăpadă chiar în timpul orelor de vârf. Situaţia se va complica pe parcursul nopţii de miercuri spre joi, când temperaturile coboară spre -2°C, iar riscul de formare a poleiului devine critic, în special pe podurile din oraş şi pe arterele care fac legătura cu localităţile din zona metropolitană.
Recomandări pentru șoferi
Autorităţile avertizează că circulaţia pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei este strict interzisă fără anvelope de iarnă, iar şoferii sunt obligaţi să îşi doteze vehiculele cu echipament adecvat, inclusiv lopată şi lanţuri antiderapante pentru traseele extraurbane.
Conducătorii auto trebuie să verifice riguros starea sistemului de încălzire şi nivelul combutibilului înainte de a pleca la drum, pentru a evita situaţiile de risc în cazul unor blocaje.
Poliţiştii rutieri insistă asupra adaptării vitezei la carosabilul alunecos şi menţinerii unei distanţe de siguranţă sporite, evitând totodată manevrele bruşte care pot duce la derapaje.
Pompierii recomandă populaţiei să evite parcarea maşinilor sub arbori bătrâni sau în proximitatea imobilelor cu acoperişuri şubrezite, unde greutatea zăpezii acumulate poate provoca prăbuşiri de elemente de construcţie sau crengi.
Pe drumurile din judeţ, Centrul Infotrafic avertizează că se circulă deja în condiţii de iarnă autentică, iar în zonele înalte din Munţii Apuseni, precum staţiunile Vârtop şi Padiş, accesul este restricţionat temporar pentru autovehiculele neechipate cu lanţuri, având în vedere că stratul de zăpadă depăşeşte deja 40 de centimetri. Echipajele de poliţie monitorizează constant aceste rute pentru a preveni incidentele grave.
Prognoza pentru restul săptămânii
Prognoza pentru restul săptămânii nu aduce veşti mai bune, indicând o răcire accentuată. Joi, vântul se va intensifica până la 19 km/h, viscolind ninsoarea şi reducând vizibilitatea pe drumurile naţionale spre Cluj şi Deva. De vineri, ninsorile se vor rări, lăsând însă loc unui ger năprasnic
Cea mai rece zi a intervalului este prognozată pentru duminică, 11 ianuarie, când temperaturile vor scădea până la -13°C pe timpul nopţii, iar maximele diurne nu vor trece de -5°C.
Această tendinţă de vreme deosebit de rece se va menţine şi la începutul săptămânii viitoare, când cerul va rămâne noros, iar temperaturile minime vor stagna în jurul valorii de -12°C, impunând o atenţie sporită din partea autorităţilor locale pentru protejarea persoanelor fără adăpost şi gestionarea reţelelor de termoficare.






























Comentează