În estul Canadei, mai ales în provincia Quebec, a fost declarată sâmbătă starea de alertă maximă, iar armata a început să desfăşoare întăriri în condiţiile în care mai multe râuri au ieşit din matcă, autorităţile temându-se că în următoarele zile vor avea loc inundaţii catastrofale, asemeni celor din 2017, relatează duminică AFP potrivit Agerpres.
Inundaţiile de primăvară au făcut o victimă sâmbătă în comuna Pontiac (la vest de Ottawa): o femeie în vârstă de 70 care conducea maşina nu şi-a dat seama că un mic pod peste care trecea şoseaua a fost luat de ape şi s-a prăbuşit cu vehiculul într-un râu.
Ploile abundente din ultimele zile, la care s-au adăugat topirea zăpezilor, au făcut afectat bazinul hidrografic, umflând apele mai multor râuri din vestul provinciilor Ontario, Québec şi New-Brunswick.
Autorităţile estimează că punctul culminant al viiturilor ar putea avea loc duminică în regiunea Montréal, iar luni şi marţi în estul ţării. Precipitaţiile abundente au căzut mai ales sâmbătă, însă creşterea temperaturilor începând de duminică la Québec ar trebui să accelereze topirea zăpezilor de primăvară, potrivit serviciilor meteo.
Armata, chemată în ajutor de responsabila pentru securitate publică a provinciei Quebec, Genevičve Guilbault, va desfăşura 600 de efective până duminică la prânz în regiunea Gatineau în apropiere de Ottawa şi regiunea Trois-Rivičres, între Montréal şi Québec, potrivit unui purtător de cuvânt al departamentului.
Mai multe comune au declarat starea de urgenţă, mai ales în regiunea Outaouais în apropiere de capitala Ottawa şi în mai multe cartiere din Montréal sau Laval, precum şi în provinciile Québec şi New-Brunswick.
Estul Canadei s-a confruntat în primăvara anului 2017 cu cele mai grave inundaţii din ultimul jumătate de secol. Inundaţiile au provocat pagube de amploare şi au determinat evacuarea mai multe mii de persoane la Ontario şi New-Brunswick
Alertă maximă de inundații în estul Canadei - Armata a fost chemată în ajutor
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

206
Război în Orientul Mijlociu - Iranul respinge planul SUA: „Nu există niciun temei pentru negocieri”
206

1.497
VIDEO Iranul lansează cel mai puternic atac împotriva Israelului, chiar înainte de Paștete evreiesc
1.497

55
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
55

32
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
32

98
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
98

2.081
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
2.081

2.402
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.402

89
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
89

2.040
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
2.040

79
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
79

227
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
227

104
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
104

27
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
27
















Comentează