Uraganul Delta, a 25-a furtună importantă formată în acest an în Oceanul Atlantic, se îndreaptă spre Golful Mexic şi se prognozează că va lovi săptămâna aceasta zonele de pe coasta americană, a anunţat Centrul Naţional pentru Uragane (NHC), citat de Reuters.
Dacă Delta atinge coasta americană a Golfului Mexic va fi doborât un record care datează din anul 1916 pentru cele mai multe furtuni care au primit nume care au lovit Statele Unite, un alt punct de referinţă într-un an marcat de dezastre naturale repetate, de la inundaţii şi viituri până la incendii de vegetaţie şi tornade.
Potrivit prognozelor, furtuna va aduce ploi abundente în Peninsula Yucatan din Mexic şi se va îndrepta spre Golful Mexic înainte de a atinge zona de uscat, între Louisiana şi Florida. Este posibil ca până joi fenomenul să crească în intensitate devenind uragan de categoria a 4-a, cu riscul de a provoca daune considerabile.
Delta se afla marţi la 185 de kilometri sud-vest de Grand Cayman, cea mai mare dintre insulele Cayman, fiind ''în toiul unui episod foarte impresionant de intensificare rapidă'', fenomenul fiind însoţit de viteze ale vântului de 175 kilometri la oră, a declarat meteorologul NHC Eric Blake, citat de Reuters. Până joi, vântul ar putea atinge viteze de 209 kilometri la oră.
Aceasta este cea de-a 25-a furtună care a primit nume formată în Oceanul Atlantic în acest sezon al uraganelor, care se desfăşoară între 1 iunie şi 30 noiembrie.
În acest an s-au format atât de multe furtuni în Oceanul Atlantic încât meteorologii au rămas fără nume preselectate, apelând în cele din urmă la alfabetul grecesc.
Dacă Delta atinge zonele de coastă, va fi cea de-a zecea furtună numită care va lovi Statele Unite.
''Va fi un uragan de mare impact'', a spus Dan Kottlowski, meteorolog în cadrul AccuWeather.
Companiile din extracţia petrolului şi a gazelor naturale Golful Mexic, Chevron Corp, BP PLC, BHP Group şi Occidental Petroleum, au început operaţiunile de mutare a personalului şi de asigurare a instalaţiilor din larg.
Furtunile importante din acest an au costat până în prezent circa 9 miliarde de dolari în pierderi asigurate, comparativ cu 75 miliarde dolari în 2017, potrivit
lui Andrew Siffert, vicepreşedinte în cadrul companiei de brokeraj în reasigurări BMS Group.
Alertă în SUA - Uraganul Delta ameninţă zona Louisiana şi Florida
București
8°C
Articole Similare

7
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
7

367
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
367

208
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
208

593
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
593

1.567
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
1.567

1.885
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.885

1.020
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.020

23
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
23

4.310
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
4.310

2.849
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.849

100
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
100

2.276
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.276

3.615
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.615
















Comentează