Procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de Anna Horvath, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, privind săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Printre obligaţiile impuse se află şi aceea să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv activitatea de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca.
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada februarie - mai, Anna Horvath, în calitate de viceprimar, şi-a folosit influenţa pe lângă funcţionari publici din cadrul Primăriei pentru urgentarea avizării unui proiect imobiliar în care un om de afaceri avea interese economice.
DNA precizează că derularea acestui proiect imobiliar presupunea obţinerea, în prealabil, a mai multor documente: eliberarea unui certificat de urbanism, confirmarea unui aviz de oportunitate, concesionarea unei suprafeţe de teren, eliberarea autorizaţiei de construire.
"Pentru demersurile pe care le-a făcut pe lângă funcţionari cu atribuţii în domeniul urbanismului şi autorizării lucrărilor de construcţii, inculpata Horvath a pretins omului de afaceri procurarea şi remiterea unui număr de 60 de abonamente (având o valoare totală de circa 20.000 lei) la două festivaluri de muzică, pe care să le ofere ulterior ca stimulent voluntarilor care o sprijineau în cadrul campaniei electorale. Cele două persoane au convenit să disimuleze remiterea abonamentelor sub forma încheierii unui contract de sponsorizare, urmând ca viceprimarul Anna Horvath să indice omului de afaceri datele de identificare ale unei persoane juridice cu care să fie încheiat acest contract", susţin procurorii.
Anchetatorii au mai reţinut că, în acelaşi context, Anna Horvath a promis că după alegerile locale îl va ajuta pe acelaşi om de afaceri şi în cazul altor proiecte imobiliare în care acesta avea interese economice.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, viceprimarul trebuie să respecte următoarele obligaţii: să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemată, să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv activitatea de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca.
"Inculpatei i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive", subliniază DNA.
Anna Horvath a fost audiată luni timp de două ore de procurorii DNA.
Luni, viceprimarul a declarat că procurorii DNA fac cercetări în legătură cu finanţarea campaniei electorale din iunie 2016, când a candidat pentru funcţia de primar.
În acest dosar, procurorii DNA au efectuat percheziţii în 9 locaţii din municipiul Cluj-Napoca, din care două situate în incinta aceleiaşi instituţii publice, într-un dosar privind fapte comise în perioada 2014 - 2016.
ALERTĂ DNA - Viceprimarul municipiului Cluj Napoca, sub control judiciar
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

99
Partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, la o masă rotundă pe tema adicţiilor / Mai mulţi miniştri şi specialişti, la evenimentul găzduit de Palatul Cotroceni
99

5.968
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
5.968

882
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
882

1.507
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
1.507

2.406
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
2.406

1.524
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.524

1.007
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
1.007

865
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
865

3.408
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.408

2.672
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.672

2.721
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.721

3.597
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.597

797
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
797
















Comentează