Nordul insulei Puerto Rico se află sub alertă de valuri înalte în perspectiva venirii furtunii Leslie. Avertismentul vizează în special securitatea celor care se scaldă pe litoral, având în vedere că aceste valuri care se lovesc de mal ar putea atinge între 3 şi 4 metri înălţime, relatează EFE.
Curenţii deosebit de puternici ar putea constitui totodată un pericol pentru cei care intră în mare în aceste condiţii, mai ales pentru cei care practică sporturi nautice, avertizează Serviciul Naţional de Meteorologie (SNM) din San Juan.
Potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (CNH), deşi furtuna tropicală Kirk s-a domolit după ce a răvăşit Caraibe, furtuna Leslie, formată în urmă cu câteva zile în Oceanul Atlantic, rămâne activă şi s-ar putea consolida şi transforma în uragan în următoarele ore.
Alertă de valuri înalte în Puerto Rico, înaintea furtunii Leslie
București
9°C
Articole Similare

212
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
212

35
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
35

954
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
954

30
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30

60
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
60

52
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
52

42
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
42

32
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
32

23
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
23

27
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
27

26
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
26

3.070
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
3.070

4.189
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.189
















Comentează