Alergătorii din Rusia şi Belarus, care s-au înscris la ediţia din acest an a Maratonului de la Boston, nu vor fi autorizaţi să ia parte la cursa programată luna viitoare, au anunţat organizatorii americani, citaţi de Reuters.
În schimb, atleţilor ruşi şi belaruşi care locuiesc în alte ţări li se va permite să concureze, însă nu sub drapelul Rusiei sau Belarus, a precizat Asociaţia atletică din Boston (BAA), conform Agerpres.
Restricţiile, care se vor aplica şi cursei de 5 km, sunt ultimele dintr-o serie de sancţiuni aplicate la nivel global în lumea sportului, după invazia rusă din Ucraina.
Maratonul de la Boston este cea mai veche cursă de acest gen din lume şi unul dintre cele şase care figurează în World Marathon Majors, atrăgând anul cei mai buni alegători din lume.
Ediţia din acest an a Maratonului de la Boston este programată pe 18 aprilie.
Alergătorii din Rusia şi Belarus, nu vor fi autorizaţi să ia parte la ediţia din acest an a Maratonului de la Boston
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

39
Franţa a învins duminică seara, pe teren neutru, echipa naţională a Columbiei, într-un meci amical de pregătire pentru Cupa Mondială 2026
39

23
CAF va modifica regulamentele în urma fiasco-ului de la finala Cupei Africii pe Naţiuni
23

110
Mihai Stoica spune cine ar trebui să conducă naționala României: Doar el poate salva ceva
110

17
CS Dinamo, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
17

1.818
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
1.818

50
Presa din Slovacia scrie despre Mircea Lucescu, după ce a fost dus la spital: E puțin probabil
50

60
Mircea Lucescu: Am simţit că nu mai pot respira normal. Am mai avut fibrilaţii la Brescia şi anul trecut / Gata, s-a terminat. Cred în potenţialul acestei generaţii. Susţinuţi, ei şi noul selecţioner vor putea reuşi rezultate bune
60

1.997
Mircea Lucescu a vorbit despre clipele grele prin care a trecut: 'Am simțit că nu pot să respir'. Selecționerul spune stop de pe patul de spital: Gata, s-a terminat
1.997

29
România a încheiat preliminariile Campionatului European U18 cu o victorie
29

28
Victorie dramatică pentru SCM Zalău în sferturile Diviziei A1
28

15
CSM Volei Alba-Blaj a câştigat primul meci al semifinalei Diviziei A1
15

32
Echipa masculină de sabie a României, învinsă în finala Cupei Mondiale de la Budapesta
32

27
CS Universitatea Cluj-Napoca va juca pentru locurile 5-6 în campionat
27















Comentează