Peste 10% dintre alegătorii din Republica Moldova s-au prezentat, până la ora 10.00, la urne în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), notează Agerpres.
Reprezentanţii CEC au transmis că, până la ora 10.00, s-au prezentat la vot, atât în secţiile de votare din Republica Moldova, cât şi în secţiile de votare deschise în străinătate, 348.436 alegători, cea ce înseamnă 10,60% din totalul celor 3.287.140 cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova.
Prezenţa la vot este cu 2,4% mai mare decât în primul tur desfăşurat în urmă cu două săptămâni. Pe 1 noiembrie, la ora 10.00, la urne se prezentaseră doar 7,06% dintre cetăţenii cu drept de vot.
Al doilea tur este organizat după ce niciunul dintre cei opt candidaţi la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova nu a întrunit 50%+1 din voturile valabil exprimate în primul tur. Astfel, în lupta pentru cea mai importantă funcţie politică de la Chişinău se află candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, şi actualul preşedinte, Igor Dodon, care s-a înscris în cursa electorală ca independent, având susţinerea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova.
În primul tur, desfăşurat pe 1 noiembrie, Maia Sandu a obţinut 36,16% din voturi, iar Igor Dodon 32,61%.
Aleregeri în Republica Moldova - Prezența la vot a depășit 10% la ora 10
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

13
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
13

1.165
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
1.165

1.719
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
1.719

2.542
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
2.542

2.911
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.911

2.605
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.605

2.709
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.709

3.802
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.802

50
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
50

3.852
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.852

3.126
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.126

3.449
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.449

81
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
81
















Comentează